Page 129 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 198

Sub vraja nopții, unde stelele țes povești de demult,
Am fost seduși prea mult timp pe cărări ce nu ne duc spre
noi înșine,
Am spus „da” când inima striga „nu”,
Și am spus „nu” când dorința plângea să spunem „da”.
Ca o floare nocturnă închizându-se sub umbra fricii,
Nu am ascultat chemarea intuiției, abandonându-ne
sufletele,
Căci teama de a nu fi părăsiți ne-a legat aripile invizibile,
Și în tăcerea nopții, ecoul melancoliei ne-a fost tovarăș
fidel.
Prin labirintul umbrelor, ne-am pierdut esența dorințelor,
În dansul silitelor compromisuri, ne-am uitat cântecul
interior,
Fiecare pas greșit, un nor peste lumina sufletului,
Fiecare tăcere impusă, o întunecare a stelei noastre
interioare.
Am lăsat teama să ne închidă porțile inimii,
Ca un castel de visuri prăbușit sub greutatea așteptărilor
altora,
Nu am îndrăznit să ne auzim șoaptele sacre,
Și am lăsat speranțele să se piardă în negura
compromisurilor.
Dar sub clarul vrăjit al lunii, un adevăr își face loc
luminând,

128