Page 19 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

Viața mea ți-o închin fără păcat,
Fără îndoieli, pentru mii de ani de dedicat.
Între cer și pământ, fără trepte-am urcat,
Spre inima ta, să mă-nveți, să mă crezi, să mă știi.
Ce pot spune când sufletul mă doare,
Și pomii înfloresc la fiecare respirare?
Când umbra-n oglinzi e trecătoare,
Și frunza de trifoi e ruptă și orbitoare?
Ce pot face să fii aici cu mine,
Când țip, plâng, și nu mai tac din gură,
Zidurile vieții sunt ruine,
Cu hăuri adânci, furtuni ce mă fură?
Ce pot spune când n-am putere, să port cerul plin de nori?
Când inima la pieptul meu cere a ta iubire, în zori?
Mările își vor tributul, ca și zorii lor,
Cum să-ți spun că zilnic rătăcesc, fără folosul lor.
În lumea neștiutelor povești, mă pierd, te caut,
Să găsesc pădurea din ochii tăi, verde în altă nuanță de
smarald.
Cum să-ți ofer iubirea printre lacrimi să strângi,
Când ești un univers, în altă dimensiune, plin de dorințe?
Ajută-mă, și spune-mi ce se-ntâmplă,
Lumineză-mă gândurilor pline,
Când iernile ne înfloresc la tâmplă,
Și iubirea trăiește prin sacrificii divine.

18