Page 21 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 156

Sunt nopți fără de stele și zori fără de rouă,
Când timpul pare o eternitate iar dorințele ne-apasă greu,
Ninsori întârziate și viscole ce dor, parcă fără de sfârșit,
Sunt clipe care vor să ne aparțină, doar nouă, în acest vis
etern.
Iarba veșnic verde sub talpa piciorului tău,
Când te plimbi încet prin grădina viselor noastre,
Ești tu, lumina mea în întuneric adânc,
Și eu, doar umbra ce se pierde în strălucirea ta.
Sunt zile fără zile, când timpul se oprește în loc,
Leacuri ce nu vindecă și dureri ce nu se sfârșesc,
Dar în iubirea ta găsesc alinarea,
Ca un balsam pe rănile sufletului meu rănit.
Pași fără cărare, rătăcim printre vise,
Dar mâna ta în a mea e drumul spre casă,
Prin furtuni sălbatice și vânturi ce ne răzbat,
Găsim mereu liniștea, în ochii tăi care sclipesc sub lumina
lunii.
Sunt zâmbete și lacrimi, un șir neîntrerupt de ploaie,
Căutăm răspunsuri în sufletele noastre goale,
Dar leacurile iubirii sunt ascunse în îmbrățișări,
Și în șoaptele dulci rostite la apusuri de soare.
Mă pierd în frumusețea clipelor ce ne aparțin,
În zori fără rouă, când lumea doarme încă,
Și ninsorile ce întârzie în viața noastră,
Sunt doar amintiri, departe, insuflate de răsărituri noi.
20