Page 17 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 155

În mine ai un loc unde să stai,
Să vorbești cu viața, să visezi și să descânți
Acest iad ce pare rai, unde durerea o împrumuți.
Să las corăbii să treacă peste ape,
În căutarea unui port pustiu de șoapte,
Când gândurile, în frig și timp, nu știu ce să facă.
Cu tine, fiecare clipă devine un mal,
Și porturi necunoscute unde iubirea se-ntinde pal.
Cu tine, viața se-nfiripă, înflorind în mii de vise,
Cu tine, cerul poartă umbre cunoscute și concise.
Eu sunt locul unde poți mereu să stai,
Privind corăbii cum plutesc în larg pe un drum spre rai,
Purtând iubirea noastră pe catarg, cartea noastră scrisă la
prag.
Te ador oriunde-ai sta în mine,
Sunt al tău, suflet și trup, fără rușine.
Dincolo de ruină și rai,
Tu-mi dai putere să trăiesc și să ai.
Să nu păcătuiești cu trupul fără mine,
Eu știu toate plăcerile ascunse în tine.
Să nu te ierți decât când te gândești la noi,
Și la vise nepătrunse, cu ochi plini de ploi.
Să nu te închini la icoane de ceremonie,
Decât când totul pare fără rost, în armonie.
Când buzele tale nu mai spun adevărul,
Și nu mai știi în ce sărut și-au găsit cerul.
16