Page 13 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

Cum pot să spun că vara e o punte, și sufletul prin tine l-am
pierdut?
Când dincolo de mii de taine mărunte, devenim al inimii
trecut.
Sunt doar un fulg lângă fereastră, trimis să te privesc de pe
pervaz,
În marea noastră de zăpadă albastră te-am mângâiat,
aievea, pe obraz.
Nu știu când norii îmi deschid calea spre pământ, să ning
pe trupul tău o veșnicie,
Și sufletului să te fac veșmânt, să treacă vântul printre
fulgi, ca noi,
Când lăcrimăm zăpezi albastre și ne topim în iarna cifrei
doi,
Și ne iertăm când nu sunt ale noastre.
Aș fi trăit, iubito, mult mai bine, iubindu-te cu felul meu
de-a fi,
De n-aș fi fost străin de mine și-aș fi putut prin vise-a locui.
Iubirea ta să-mi fie osândă și dorul tău, cel mai iubit
blestem,
În inima ce te-a trăit flămândă, atâția ani pe care nu îi
vrem.
Întreb pădurea vie despre noi și mii de ramuri ce-o
umbresc,
Unde se împart tăceri la doi și ce se-ntâmplă dacă te
iubesc?
Privirea se îndreaptă spre orizontul albastru, urc alături de
cer,
12