Page 11 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 154

Cu tine, amurgul se schimbă, plimbându-se prin visele
tăcute,
Cu tine, destinul își plimbă speranțele și țelurile promise.
Cu bărci tremurânde la maluri, iubirea ne îndeamnă să fim
Ostatici în stropii valurilor și regi peste tot ce iubim.
Nu vreau să aud că suferi, rănită de plugul inimii,
Cât stăm între valuri și nuferi, ca flacăra stinsă pe rug.
Pământul e o pagină veche, simțită cu fiecare pas,
Când sufletul nostru pereche e tot ce în lume am găsit.
Cu tine, iubirea mi-e rudă și pot tremura când bate vântul,
Cu tine, iarba îmi pare mai crudă și ploaia cade curată pe
pământ.
Nu există povești fără tine, ești prezentă în fiecare moment,
Ca un apus pe vechile coline, unde albastrul cerului se
unește în zbor.
Oricât de rătăciți am fi prin lume, avem un punct comun,
la răsărit,
Unde caii fără nume beau, uniți în inimile frânte, de soartă.
Nu există trăiri sau salturi în înălțimi, cât sufletele noastre
sunt pereche,
Cât locuim unul în celălalt, ca două amintiri într-una
veche.
Încă cred că vârsta e doar un număr, rostit între noi așa, să
fie,
Cât timp rămâi lângă mine, același sprijin pentru veșnicie.

10