Page 20 - Revista Vitrina cu Oglinzi - nr. 4

REPORTAJE

Depinde însă de noi cât şi cum vor fi atinse interesele şi idealurile noastre. Se impune

bună-credinţă, vigilenţă, cunoaşterea şi promovarea adevăratului potenţial al neamului şi ţării

sub toate aspectele sale. Să ne postăm conştient în contemporaneitate, să redobândim şi să

manifestăm virtuţile înaintaşilor şi să fim mândri că suntem români, după unii, cel mai vechi

popor trăitor în graniţele sale.

Unirea a fost un ideal de milenii al românilor din întreg spaţiul românesc, din

provinciile istorice: Muntenia, Moldova, Banat, Crişana, Bucovina, Basarabia, Transilvania,

de aceea s-a împământenit sintagma „unirea în cuget şi simţiri” a românilor de rând şi a

oamenilor de stat, cei care aveau în mână pârghiile politice de decizie a destinului ţării.

Românii adevăraţi au dorit această unire a teritoriilor româneşti sub un singur steag, un singur

nume şi un singur conducător, proces de lungă durată. Această idee n-a apărut dintr-o dată,

într-un anumit moment, într-o anumită conjunctură, ci a fost purtată aievea de români şi a fost

lăsată moştenire urmaşilor urmaşilor.

Pentru coerenţa demersului nostru aş menţiona pe scurt punctele, nodurile trainice ale

menţinerii şi realizării visului de unire, paşii făcuţi în decursul istoriei şi evenimentele cheie,

remarcabile, cu multe sacrificii, dar şi cu satisfacţii.

În spaţiul românesc, delimitat aproximativ de graniţele actuale ale României, populaţia

băştinaşă a încercat de-a lungul timpului să se unească într-o singură organizare statală. Cea

mai veche tendinţă de unire, cunoscută de istoria spaţiului carpato-danubiano-pontic, a avut

loc în urmă cu mai bine de 2000 de ani. Sub conducerea lui Burebista, conducătorul geto-

dacilor, vechea populaţie locuitoare a acestui spaţiu, are loc formarea primului stat care se

întindea pe toată suprafaţa României de astăzi. Această unire a fost şi rămâne un punct de

referinţă în istoria românilor, o moştenire simbolică la care s-au raportat românii şi