Page 24 - Revista Vitrina cu Oglinzi - nr. 4
P. 24
REPORTAJE
imperfecţiunii omeneşti. Din păcate am ratat acest miracol. Români, treziţi-vă!”
Ne vom trezi oare? Când şi cum? Cu ce efort, cu ce jertfe? Întrebări retorice!?
Deocamdată plutim în derivă totală, cu vâsle betege, virtutea nu mai stă de veghe nici sub
vălul înserării, nici la lumina zilei, în drumul nostru nu mai vedem frumuseţiile creaţiei divine
pe acest spaţiu, numit îngereşte „Grădina Maicii Domnului”. Nu e timp de patetism, ci
îmbrăţişez atitudinea, gândirea şi simţirea unui mare spirit al neamului românesc, Zoe
Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, care spunea: „Am o nădejde imensă în aceşti tineri
care îmi sunt atât de dragi! Ei bine, aceşti tineri nădăjduiesc că vor reface – şi poate chiar la
un nivel mai înalt – toate tradiţiile noastre, vor respiritualiza fiinţa noastră! Le doresc să
izbândească, iar atunci când vom şti că ei sunt din nou în căutarea adâncilor taine pe care le-
ascunde spiritualitatea noastră, atunci vom putea noi, cei bătrâni, trece dincolo liniştiţi”.
Până atunci, cu nădejdea în bunul Dumnezeu şi încrederea în robusteţea gândirii şi plinătatea
simţirii tinerelor generaţii, să ne bucurăm sincer de aniversarea Centenarului Marii Uniri a
României. Sărbătorirea Zilei Naţionale a României pe 1 Decembrie, să nu mai fie niciodată
doar: „steagul arborat / de florile mărului – / speranţa în plop!”
La Mulţi Ani, ROMÂNI din ţară şi de pretudindeni!
La Mulţi Ani, ROMÂNIA!
*Publicat în ”Meridianul Cultural Românesc”. Sincere mulțumiri!