Page 131 - unirea 8-9

8-9
Mihaela Oancea

mai desenează ogive încrucişate,
nervuri prin care cerul
încearcă să respire.

În rugăciune

,,Mă voi reclădi!” spune
cu siguranţă de sine,
deşi se surpă cu fiecare cuvânt
pe care-l adaugă;

nasturii dăruirii de altădată
se nimicesc precum supernovele
şi nicio vorbă în plus
nu mai găseşte
cale de mântuire.

Telescopul continua să captureze

Nod celtic un ecou luminos,
cât timp, în penumbră,
un defibrilator refuza cu îndârjire
Dintr-un atom
se desfac cu repeziciune trezirea din somn.
vaste cercuri concentrice –
negură de lăcuste, umbre nedesluşite Negru de fildeş
ce ne răpesc de pe corzile clipei
tocmai în sihăstria
luceafărului de dimineaţă. Dincolo de gheaţa carbonică,
umbrele palpită o vreme
inhalând adânc, în plămâni,
Sub secera subire a lunii
rămâne nodul fără sfârşit septicemice scântei de scrum.
al unui tatuaj celtic.
Degete albe
precum fildeşurile Luvrului

Pe jumătate pictează respiraţia lor -
negru pe negru.

Cum e nesfârşit mai dureros
să trăieşti pe jumătate fericit, În stil rococo
pe jumătate nenorocit,
lebedele au cântat
şi-au părăsit Într-o legendară sală
partea stângă a pieptului – de aşteptare,
aduci în memorie
fiecare secundă cu asimetrii căutate,
aici doar fulgii de lumină

131