Page 141 - unirea 8-9

8-9
George Tei

Din această viaţă tristă spre mărita viaţă goală
De atâta necredinţă... Ştiu... veţi sparge înc-o oală!
Dar, plecat la cele sfinte, nedorind să intru-n carte,
Voi rămâne-veţi aceiaşi – umbre ale vieţii moarte.

Şi vă las, acuma, noaptea, să petreceţi în tăcere
Rămânându-vă în versuri pentru cel care vă cere
Ultim gest de împăcare cu visările din mine...
Şi acum... luaţi aminte! Va veni un „nu ştiu cine”

Să întrebe cine sunteţi? Ce mirări vă poartă roba,
Unde vă petreceţi timpul, de ce să mai bateţi toba
Că m-am dus?...
Mă voi întoarce printre alte zecimale
Şi vă voi găsi asemeni – nişte biete animale...

Rondel mioritic

Se gudură-nserarea spre ultimele sate

Şi tremură cămaşa pe mine ca o apă
Eminesciană
La stâna lor ciobanii ţin stelele sub pleoapă
Trece vara, lumea trece rătăcindu-se în gânduri
Şi eu trec la fel ca dânsa păstorind câteva rânduri; Când ugerul luminii e gol pe jumătate
Tu, din timp în timp, îmi sprijini fruntea tainic irizată
Între norii altor ere şi ideea ce mă-mbată. Şi totuşi împăcarea doar pe la colţuri sapă
Vulcanul unor gânduri în tâmplă mi se zbate,

Rătăcind acele versuri care vor să mă distrugă Se gudură-nserarea spre ultimele sate
Îmi aluneci între gânduri împlinind o fostă rugă; Şi tremură cămaşa pe mine ca o apă
Te retragi în câte pagini mai doreşti să se citească
Despre ultimele-mi clipe când îmi căutai în iască Pădurile nebune se-ntorc la mine, toate
Şi-n fiecare piatră singurătatea crapă
Urmele acestei zile din nefasta întâmplare Iar visele trecute în vară-s încrustate.
Ce rămas-a mult în urmă, dar abia acum mă doare. Când printre nori apatici deschisă-i câte-o trapă
Voi rămâne, încă, vreme, mi se va mai spune încă
Tot ce va rămâne după rătăcirea mea adâncă. Se gudură-nserarea spre ultimele sate...

Te vor întreba pe unde să mă caute-ntre stele, Nu mă căutaţi...
Alergând de-acolo-ncoace numai printre cele rele;
Eu, ascuns între năvoade, voi rămâne o iscoadă, ... v-am pierdut de mult
Rătăcită în durere, nedorind să mai mă vadă neimitându-vă
nu mă ascund, nu mă trec, nu vă contest
Către ultimele clipe rătăcite între plopii mă simt bine în scoarţa mea
Arşi de doruri şi de soare, de lumine şi de popii limitându-mă
Ce se-nghesuie să-mi pună lumânări pe-a mele mâne. să vă privesc neliniştile
Nu ştiu unde rătăci-voi, nu ştiu cât îmi mai rămâne vă întrebaţi de unde am răsărit

141