Page 22 - unirea 8-9
P. 22

8-9
                 Doina Iovănel


                        Spineanu






               100 de ani de demnitate naţională





                     În destinul fiecărui popor, există cruci şi  măcar, respectând-o cu sfinţenie! Ei ne-au dat o ţară
              răscruci... în destinul fiecărui om, există suişuri şi  întregită, împlinită în hotarele sale, unită şi înfrăţită cu
              coborâşuri... în destinul fiecărei istorii, există culmi şi  icoanele şi îngerii, o ţară ca un cer rotund şi limpede,
              prăpăstii... Pe toate însă le leagă acelaşi fir călăuzitor,  răsfrânt în câmpie şi-n cărările lungi, de la miazăzi, la
              nevăzut şi nesfârşit, al speranţei eterne că Dumnezeu  miazănoapte... – cărările ţării, ”palmele” sfinţilor, peste
              nu ne-a spus încă ultimul Său Cuvânt, ci, dimpotrivă,  care trec paşii noştri, uneori neştiutori, alteori nepăsă-
              ne-a lăsat în ”ograda” Universului să fim stăpâni peste  tori... De prea puţine ori, tălpile noastre simt bătăile
              timp şi să-l prefacem în eternitate, prin faptele noastre,  inimilor acoperite de ţărână; de prea puţine ori, tălpile
              prin felul în care vom şti să ne împlinim datoria sacră,  noastre simt zvâcnetul sângelui scurs într-un şuvoi
              pentru care am fost zămisliţi! Şi asta ne face puternici,  fierbinte, în bătăliile pentru neatârnarea neamului! Ar
              ne dă încrederea că putem fi învingători, chiar şi atunci  trebui, poate, să ne închinăm la fiecare pas, pentru
              când totul, în jurul nostru, ne este potrivnic, ne dă tă-  că, sub fiecare palmă de pământ, odihneşte un sfânt!
              ria să ne ridicăm mereu... şi mereu... şi mereu, şi s-o  Trupul omului trece în trupul pământului, se preface
              luăm de la capăt! Şi nu vom găsi o istorie mai eloc-  în lut, apoi, în iarbă şi flori şi arbori... şi, din ele, mai
              ventă, în această privinţă, precum este istoria noastră,  departe, în cântecul păsărilor.
              a românilor, poporul care şi-a sfidat moartea, de atâ-
              tea ori, chiar azvârlit în genunchi, care şi-a luminat
              temniţa, cu făclia credinţei, care s-a ridicat din noroiul
              înrobirilor, mai curat la suflet şi la cuget, care s-a hră-
              nit, uneori, doar cu speranţa zilei de mâine, a ”trezirii”
              din noaptea uitării şi umilinţei nedrepte! Când îţi iei,
              ca tovarăşi de drum, demnitatea, curajul,  adevărul şi
              dreptatea, să fii sigur că nu te va clinti nicio furtună,
              din mersul tău, din ţelul tău, din visul tău! Nu trebuie
              să vrei să fii erou, ca să ajungi erou! Va avea grijă de
              asta Cel care i-a pus în mâna ”armele” cugetului drept,
              ale spiritului înalt, ale dorinţei de a sluji Binelui, până
              la capăt! Aş spune că dragostea de rădăcini şi de ra-
              muri, dă tărie trunchiului, îl face să reziste oricărui tă-
              iş de secure... Aşa rămân, în picioare, pădurile şi devin
              seculare, aşa nu au moarte arborii adevăraţi! Noi,
              românii, suntem fraţi cu stejarii şi brazii, şi nimeni nu
              ne va putea preschimba în ierburi târâtoare şi nevolni-
              ce! Îmi place să cred că toate aceste cuvinte, pe care
              le-am scris spre dreapta cinstire a strămoşilor noştri,
              ce s-au jertfit pentru noi, mai pot fi încă  atribuite şi
              multor altora, dintre urmaşi! Îmi place să cred că noi,
              românii de astăzi, vom merge pe urmele lor, străduin-                         Pictură de:
              du-ne să nu le nesocotim zbaterea, sacrificiul, jertfa    Doina Iovănel Spineanu
              supremă! Îmi place să cred că vom putea fi drepţi,
              buni şi viteji, asemeni lor, desăvârşindu-le truda sau,

                                                             22
   17   18   19   20   21   22   23   24   25   26   27