Page 103 - unirea4-5

4-5

Eminescu,

cărţile şi plăcerea lui de a citi!

Răzvan Ducan

„Dacă ar fi avut deci bogăţii mari, Emines- Eminescu a excelat, încă din copilărie! În consecinţă,
cu ar fi cheltuit tot puţin pentru sine însuşi şi mult sau ca o consecinţă, a cărţilor citite din aceste domenii!
pentru cărţi, pentru manuscripte vechi...”, spunea Se pare că prima bibliotecă publică (existentă
Ion Slavici, în „Eminescu şi Caragiale”, din cartea de fapt în clandestinitate, datorită legilor şcolare de
„Amintirile” (apărută în volum în 1924, dar publicate atunci) frecventată de Eminescu a fost cea din casele
în serial începând din 1909). lui Pumnul, „o mică bibliotecă a studenţilor
Aşadar, o relaţie specială avută între această români”, deşi istoria literaturii consemnează că
fiinţă vie, numită carte, şi Eminescu, relaţie ce a ţinut Eminescu, pe când stătea în gazdă la profesorul Aron
până la moartea poetului, şi chiar dincolo de aceasta, Pumnu, autor al „Lepturariului”, i-a fost un fel de
dacă e să luăm în calcul că şi în prezent, într-o măsură secretar particular, inregistrându-i cărţile din bibliotecă
covârşitoare, cărţile sunt cele care îi transmit fiorul în „Consemnăciunariu”.
poeziei sale, paginile de proză, de publicistică, foto- Se pare că „slova veche” a deprins-o de aca-
grafiile dar şi cursul vieţii sale tumultoase. să, de aceea citea „Letopiseţele” lui Kogălniceanu,
Practic, a fost un serviciu reciproc: cărţile l-au fiind de asemenea văzut, ulterior, cu „Mythologie für
ajutat pe Eminescu să se informeze şi să se bucure Nichtstudierende”, după care a învăţat „mitologia
de bucuriile gândite de minţile luminate ale lumii şi grecilor şi romanilor”. ”Eminescu nu râvnea să se
să-şi creeze o bază culturală (de cultură generală), specializeze în un ram anume...”, spunea acelaşi
dar şi de bucuroasă emoţie, pentru a încerca a înţelege Th. V. Ştefanelli, menţionând, de asemenea, despre
lumea, aşa cum şi Eminescu a ajutat cărţile, începând viitorul poet: „Când nu scria, cetea şi cetea foarte
din 1883, odată cu apariţia primei ediţii de „Poesii” mult, tot felul de cărţi, lungit pe canapea, sau şe-
de Mihai Eminescu, şi până în prezent, şi cu siguranţă zând la masă sau chiar în pat. Masa era plină de
şi în viitor, prin lăsarea amprentei „viului său” literar, cărţi: româneşti şi nemţeşti...”.
caligrafiat în ele, desigur, pentru oameni! Pe când era copist la prefectura din Botoşani
Cartea a fost instrumentul special de instruire (octombrie 1864- martie 1865), citea „Tandalida”
a lui Eminescu, atât în şcolile şi universităţile, pe unde şi „Literatura critică” de Ion Heliade Rădulescu.
s-a preumblat cât, mai ales, în particular. La Blaj (iunie-septembrie 1866) N. Petra Pe-
Este foarte posibil ca Eminescu să nu fi avut trescu menţiona că el „citea cu ziua de cap tot ce-i
de la început, peste tot, profesori cu vocaţie, care să venea în mână indiferent: carte de şcoală, ştiinţă,
fi ştiut să-şi facă atractive disciplinele pe care le literatură...cu un cuvânt tot”. (...) ...În literatura
predau, aşa cum este foarte posibil ca Eminescu să românească era pretutindeni acasă. Poeţii îi avea
nu fi fost suficient de matur pentru a manifesta, încă în degete şi îi caracteriza pe fiecare”. De aseme-
din copilărie, aşa cum a făcuto la maturitate, interes nea, Petru Uilăcanu, în „Amintiri despre Eminescu”,
pentru toate materiile şi disciplinele, şi implicit cărţile Reghin, 10 ianuarie 1902, spunea, despre perioada
acestora. „Nu-i plăceau toate obiectele ce le cerea blăjeană, că lui Eminescu „îi plăcea a citi”, iar Ştefan
programa şcolară şi învăţa numai cele ce îl intere- Cacoveanu, în „Eminescu la Blaj” spunea la rândul
sau”, spunea Th. V Ştefanelli, coleg cu el la Cernăuţi, său: „pe tărâm literar mi-aduc aminte că nime
în 1863-64, pentru ca acesta să mai menţioneze că din noi nu putea ţine cu dânsul, deşi noi purtam
„atât la Pumnul, cât şi la Sbierea era Eminescu pretenţioasele titluri de sextani, septimani, octa-
unul din cei mai buni elevi, pentru că el cunoştea vani şi maturizanţi”.
gramatica şi literatura română mai bine decât La 18-19 ani, înainte de a fi luat ca sufleor la
noi toţi, iar ce priveşte istoria naţională, nici nu Bucureşti, de către Iorgu Caragiale, Eminescu, fusese
ne puteam asemăna cu dânsul..., că avea şi din găsit la Giurgiu (unde, în port, „da” cu răzătoarea
România cărţi de istorie naţională..., că nu are peste baniţele cu grâu) „...culcat în fân şi citind în
cărţi de şcoală, dar are alte cărţi vechi în care se gura mare pe Schiller”, după I.L.Caragiale, în „Nir-
află cei trebuie”. vana”, iunie 1889.
Aşadar, gramatica şi literatura română, dar şi Pe când era apoi la Bucureşti, ca al II-lea
istoria naţională, au fost disciplinele şi domeniile unde sufleur la Teatrul Naţional, locuind la Pascally, Ştefan
103