Page 105 - unirea4-5

Când, în 1877, Ion Slavici îi propune să vină 4-5
la Bucureşti, Eminescu spune, nu lipsit de umor: „-
100 de fr. am pe lună; din ce dracu să plec? Am şi
bagaje: cărţi, manuscrispte, cioboate vechi, lăzi
cu şoareci şi molii, populate la-ncheieturi cu deo-
sebite naţionalităţi de ploşniţe. Cu ce să transport îndrepta, dacă este cu putinţă să se-ndrepte vreo-
aceste roiuri de avere mobilă în sens larg al cu- dată.“.
vântului?”. În aceeaşi toamnă, lada lui Eminescu cu cărţi
Locuinţa lui Eminescu, pe când a început să şi manuscrise va ajunge la Maiorescu, care o va ţine
lucreze la Bucureşti, la „Timpul”, este una tipică de în “custodie” aproape 18 ani, deşi Eminescu şi-a re-
poet, şi mai ales de cercetător, dar şi de ziarist, ce vendicat lada (de fapt, singura avere a sa) în mai multe
trebuie să se documenteze pentru eventuale articole rânduri! Astfel, sora sa, Harieta (Henriette), în noiem-
de analiză şi sinteză. Este una a dezordinii organizate, brie 1887, îi scrie amicei Cornelia Emilian, că fratele
unde numai poetul ştia exact locul cărţilor şi manus- ei „are lipsă de cărţi de citii, el a scris d-lui Maio-
criselor. Ea este descrisă plastic, de acelaşi Ion Slavici rescu să-i trimeată biblioteca lui, dar până în pre-
în „Eminescu la Bucureşti - I. Acasă la el”: ”Cîtă zent n-a primit nici un răspuns.“, pentru ca în febru-
vreme se afla el acasă, baba n-avea voie să-l su- arie 1888, ea să-i scrie, din nou, aceleiaşi amice că
pere măturând, scuturând praful, dereticînd, iar Eminescu „e cam supărat pe domnul Maiorescu,
cînd pleca de acasă, el lăsa de cele mai multe ori că i-a scris recomandat, rugându-l foarte călduros
masa plină de manuscriptele şi cărţile în care pentru biblioteca lui şi nişte manuscrise pe care
cetise, aşezate una ici, alta colo, încît numai el ar voi să le bântuie. Şi nici un răspuns n-a primit
însuşi ştia să se descurce din ele şi încuia uşa pen- până acum. De-aş putea, i-aş aduce cărţile din
tru ca nu cumva baba, voind să i le pună în rîndu- Bucureşti, însă cine ştie de mai sunt şi de nu sunt
ială, să i le zăpăcească”. irosite de mult.“.
Vintilă Russu-Şirianu (n. 1897), nepot de soră Aşadar, după o tăcere de 5 ani, până la moar-
a lui Slavici, vine şi el cu amintiri despre Eminescu, tea lui Eminescu (tăcere justificată din punct de vedere
povestite de tatăl său. „(Slavici, pe când Eminescu al celor care cred că Eminescu n-ai fi fost capabil
locuia în gazdă la el - n.m.) Îi auzea paşii pe podeaua să-şi gestioneze singur cărţile şi, mai ales, manuscri-
veche. Şi scormonitul prin lăzi, şi cîte o carte că- sele; nejustificată din punct de vedere al proprietăţii
zînd, şi zgomotul rîşnicios al maşinii de cafea mă- de facto al lor), şi încă una de 13 ani (de ce atâta
cinînd boabele”. Chiar şi în „Sărmanul Dionis”, timp?), la 25 ianuarie 1902, criticul Titu Maiorescu
Eminescu descrie o locuinţă, luându-se probabil pe donează manuscrisele poetului (manuscrise întrupate
sine ca model, într-una din multele locuinţe pasagere, în 44 de caiete) Academiei Române din Bucureşti.
pe care le-a avut: „Într-un colţ al casei la pămînt, La data de 28 mai 1904, Titu Maiorescu face
dorm una peste alta vreo cîteva sute de cărţi vechi. a doua donaţie, formată din cărţi şi manuscrise, toate
Multe din ele greceşti, pline de învăţătură bizanti- din lada poetului.
nă”. Aşadar, apare peste tot la Eminescu, „mobilierul A altă donaţie din bagajul de cărţi al lui
de preţ”, numit... cărţi! Acestea erau „purtate” de Eminescu - practic biblioteca lui - se datorează căpi-
Eminescu, peste tot (a se înţelege, din gazdă în gazdă) tanului Matei Eminescu, fratele poetului. Ea a fost
într-o ladă. Vestita ladă! făcută în 1895, deci anterior donaţiilor maioresciene,
După acţiunea concertată din 28 iunie 1883, şi fost făcută către Fundaţia Universitară din Bucu-
de la Bucureşti, de prindere şi de internare la „bala- reşti. “S-au oferit - după reputatul eminescolog şi
muc” a lui Eminescu, lada cu cărţi şi manuscrise ră- cantemirolog, Constantin Barbu - 37 de titluri, având
mâne la „prietenul”, de fapt trădător al lui de la So- 142 de volume, dar s-au acceptat doar 16 titluri,
cietatea „Carpaţi”, Constantin Simţion! având 52 de volume” etc., etc.
Ulterior, trimis în „gura lupului”, în capitala Aceste rânduri se vor un argument în ideea că
imperiului (pe care-l combătuse, pentru lipsa dreptu- pentru Eminescu cartea a fost un organ al său, ex-
rilor românilor ardeleni şi bucovineni), la Viena, din tracorporal, care, prin citire şi desluşire, a devenit
Sanatoriul de la Ober-Döbling, Eminescu îi scrie, la intracorporal, resorbindu-se asemeni firelor chirur-
12 ianuarie 1884, lui Chibici-Revneanu: „...Ceea ce gicale pentru operaţii interne, care după un timp, devin
aş voi să ştiu de la tine este dacă cărţile şi lada „de-a locului”. Cunoştiinţele cărţilor au fost resorbite,
mea sunt în siguranţă şi dacă pot spera să le mai contribuind la înflorirea frumuseţii şi forţei de trans-
revăd.“. figurare, de care poetul a fost capabil, ulterior.
Pentru ca apoi, la 20 octombrie 1884, să-i Practic, cărţile l-au călăuzit pe Eminescu toată
scrie din nou pe aceiaşi temă: „…Nu am unde pune viaţa! L-au călăuzit şi i-au luminat-o!
lucrurile mele, încât ar fi bine dacă-ai păstra tu Pentru sceptici şi pentru cei care nu mai cred
încă câtva timp aşa-numita mea ladă, deşi presu- în cărţi, un îndemn, al aceluiaşi, unic şi nemuritor,
pun că acest lucru nu e tocmai plăcut (…). Te rog EMINESCU: “Citeşte! Citind mereu, creierul tău
dar să iei tu lada de la Simţion dacă nu mai e cu va deveni un laborator de idei şi imagini din care
putinţă să stea acolo, până ce starea mea se va vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii”.

105