Page 34 - unirea4-5

o soră şi-un frate. Şi totuşi, mogâldeaţa aceea de 4-5
copil părea fericit! Acolo, în Valea Secuienilor, în vatra
satului lui, el descoperise bucuria de a trăi frumos şi-
n visul său apărea, din când în când, casa aceea mare
pe care urma să şi-o construiască într-o bună zi.
-E Raiul Copilăriei tale. Nu le recunoşti? Tu
le-ai plantat. Tu şi sora ta, îmi veni poarta în ajutor.
Magia iernii - Raiul copilăriei
-Da, da! Adevărat, am îngăimat eu. Ce mult
e de-atunci!
De mult timp nu mai văzusem aşa ninsoare! Am păşit încet şi cu grijă să nu calc vreo
Priveam pe fereastră magia fulgilor de nea şi zâmbeam floare şi m-am aplecat asupra lor, respirând cu nesaţ
tainic unui timp care se scursese prea repede. Cu aerul înmiresmat al anilor de demult. Am îngenuncheat
gândul la frumuseţea vremurilor trecute, încercam să în dreptul ghioceilor şi mi-am lăsat faţa mângâiată de
mă descopăr printre acei omuleţi de zăpadă albul imaculat al celei dintâi minuni apărute în grădiniţa
meşteşugiţi de copiii vecinilor mei. mea: ghiocelul.
Mai hotărâtă ca niciodată, am evadat pentru - Pot să rup?... Pot să iau cu mine un buchet
câteva minute în lumea mirifică a copilului de altădată. de flori? am întrebat cu glas abia şoptit.
Am luat din sertarul cu amintiri poşeta mea dragă, de - Doar una! răspunse poarta. La a doua floare
culoare albastră, am privit spre toate mărunţişurile ruptă vraja se stinge.
din interiorul ei, apoi am scos cheia vrăjită şi-am pornit Cuminte şi ascultătoare, m-am supus regulii
la drum. În fracţiune de secundă mă aflam în faţa şi-am întins mâna spre ghiocei. Am rupt unul dintre
casei părinteşti. Am pătruns timid, cu inima ticăind ca cei mai arătoşi, mi l-am prins la ureche şi-am dat să
un ceasornic, şi-am privit cu luare-aminte. ies. În drumul meu, o ramură de liliac alb îmi atinse
În dreapta porţii, făcută pe un dâmb, stătea faţa. Am ridicat mâna, vrând să rup un „noroc”, o
nemişcată fântâna cu cumpănă înaltă şi cu ghizduri floricică cu trei petale, apoi să mi-o vâr în sân şi să-
sănătoase, din lemn de fag, de care nu aveam voie să mi pun o dorinţă.
mă apropii cu una cu două. Era un loc spre care mă - Nu! strigă poarta.
îndreptam adesea, dar de fiecare dată mă-ntorceam Am tresărit, amintindu-mi de regula jocului.
la fel de repede, fiindcă interdicţia trebuia respectată. Călătorisem plăcut printre straturile de flori, mă
În ziua aceea nu fusese nimeni la fântână. O căciulă încărcasem de mireasma lor neasemuită şi, plină de
mare de zăpadă, albă ca spuma laptelui, acoperea mulţumire, am ieşit. Mi-am ridicat cu grijă miraculoasa
capacul fântânii, iar găleata legată de lanţul gros se poşetă şi-am aruncat o ultimă privire spre Raiul
legăna în bătaia vântului, scoţând un scârţâit lung şi Copilăriei.
apăsător. Suna a pustiu! Un pustiu care macină sufletul - Îţi mulţumesc, poartă! am spus zâmbind,
şi te pune pe gânduri. făcând apoi o reverenţă. Am scos din geanta mea un
Am privit stăruitor şi-am dat să fac un pas şnur de mărţişor şi l-am legat de una din scândurile
spre locul cu pricina, dar o voce venită din vechime porţii, spunând:
m-a oprit: „Nu! Nu ai voie acolo! Întoarce-te!” Am - E darul meu! Să fie belşug în curtea asta şi
încremenit! Apoi, mi-am îndreptat paşii spre interiorul anul acesta!
curţii. Nu era nicio urmă. Înotam prin zăpada care Dintr-odată, de pe stâlpul care susţinea
îmi ajungea până la genunchi şi mă minunam de liniştea cumpăna fântânii o ciocănitoare îşi făcu prezenţa:
care domnea peste tot. M-am oprit apoi lângă poarta Cioc-cioc! Cioc-cioc!
grădiniţei cu flori. În glas cu ea ciocăneam şi eu la uşa casei,
- Şi florile se odihnesc! mi-am zis cu voce aşteptând ca mama şi tata să-mi deschidă. Deşi mă
tare. Şi câte erau! plimbasem prin grădina florilor, picioarele îmi erau
- Le poţi vedea! Le poţi vedea, dacă vrei! îngheţate, iar vântul iernii sufla din ce în ce mai tare.
Intră! îmi rosti portiţa. Un zgomot înfundat mă făcea să cred că uşa urma să
- Să intru? am răspuns aproape mecanic. Pe se deschidă.
unde? Totul este acoperit de zăpadă! Aici nu-i ţipenie - Doamna, suntem noi: Ada şi Teo! Am venit
de om! cu sorcova! Ne primiţi?
- Ţi se pare! Ai uitat jocul nostru? Ridică-te Obosită de drum lung şi greu, m-am trezit în
pe vârfurile picioarelor, întinde braţele în lateral şi imită faţa uşii apartamentului meu. Am deschis, fără a mai
zborul păsărilor! privi pe vizor, iar casa mea se încărca în cea dintâi zi
Am aşezat pe covorul iernii poşetuţa mea a Anului-Nou de prezenţa a două fetiţe minunate: Ada
făcută cu mulţi ani în urmă dintr-o copertă de vinilin şi Teo. Creanga de liliac alb era o splendidă sorcovă.
luată de la o carte veche şi-am procedat întocmai M-am lăsat sorcovită după datina străbună, convinsă
cum fusesem sfătuită. Dintr-odată, zăpada din fiind că-mi va merge bine în anul în care de-abia
grădiniţă a dispărut şi-ntreaga întindere era numai intram. Mi-am plecat capul în faţa lor, lăsând liberă
floare: ghiocei şi toporaşi, zambile roz şi albastre, lalele lacrima bucuriei. Ştiam că e o picătură venită din
şi lăcrămioare, narcise, bujori şi crini, liliac şi iasomie. clopoţelul ghiocelului pe care tocmai îl luasem din
-O, ce frumos! Doamne, aici e Rai! Raiul Copilăriei mele.

34