Page 36 - unirea4-5

Primăvara 4-5

Mi-e dor de tine, primăvară,
Mi-e dor de plaiuri vechi şi dragi,
De loc scăldat în plină seară
De-alaiul frunzelor din fagi.
Alex Vâlcu

Acolo unde-şi ’nalţă-n soare
Pădurea crengile spre cer.
Acolo unde mă îmbată Unirea
Lumina-n care eu mai sper.
De secole românii
E locul meu şi-al mamei mele Fiind un singur neam,
Pe care n-am să-l uit nicicând, au vrut să aibe-o ţară.
Când mi-arăta cerul cu stele Dar marile puteri
Şi frunza-n codru fremătând. n-au agreat unirea.

Sunt locuri pline de-amintire, Când a venit momentul,
De soare şi de ape-n vad, înaintaşii noştri
Ce-adesea le treceam de mână au dus această vrere
Prin ape tulburi să nu cad. pe culmi de glorie
şi jertfă pentru ţară.
Mi-e dor de tine, primăvară,
Că-n tine este visul meu, Nimic n-a mai contat.
Al meu şi-al dragii mele mame Unirea a fost ţelul.
Altar al zilelor ce pier. Românii, fraţi de sânge,
au apărut cu steaguri
Iarna şi au pornit o horă.

În haina-i albă-mpodobită O horă a unirii
Cu-argint pe brazi şi prin castani, O horă a-mplinirii.
Bătrâna iarnă cea curată A dragostei de frate.
Soseşte-n zori de peste ani. Azi România este
unită pe dreptate.
Prin vifor, ploaie şi zăpadă
Ea trece mândră în caleşti Vă salut din România
Şi râde-n pleata ei cea dalbă
Noian de fulgi pe la fereşti. Vă salut din România.
Ţara mea ca o poveste.
Aşază foaie peste foaie Cu munţi, dealuri şi câmpii,
Omătul gros peste ogor Şi cu multe bogăţii.
Şi-n lunga ei călătorie
Ne lasă-n zbor pustiu şi dor. Vă primim cu bucurie.
Pe meleagurile noastre.
Mi-e dragă iarna cea bătrână Cântecul de ciocârlie,
Cu daruri şi cu sănii mii La visare să vă-mbie.
Şi-n sunet de colind m-alină
Măicuţa celor mulţi şi vii. Vă salut din România.
Aici, Decebal, viteazul,
A luptat pentru popor,
Să îi facă viitor.

Nicio jertfă nu-i prea mare,

36