Page 41 - unirea4-5
P. 41
4-5
Şi fără vorbă mai scrii o altă carte,
În pasul rătăcit de uiţi că te-a iubit
În tine slova a murit şi n-are parte.
De frunza ţi-a căzut cu plânset la picioare
Şi umbra printre ele se scaldă în amurg, Nisipurile calde ce-n val se desfătau,
Doar luna te priveşte din cer mai răbdătoare, Delirul spart al nopţii ne răsfăţa pe faţă,
Uitându-se cu milă spre anii care-ţi curg. Cu umbre de lumini sub pleoape defilau.
De te desparţi de lume cu răbdătoare faptă, Şi plopii fără soţ se-mpreunau în umbră,
Tot ea te va cuprinde în mâinile ei reci, La margine de drum cu suflete surori
Din tine primăveri s-or naşte spre răsplată Fereastra surâdea în umbra dezvelită,
Încărunţindu-ţi tâmpla cu ghiocei pe veci. Lăsând în urma lor doar mutele rumori.
Pasărea iubirii Încearcă amintirea să fure iarăşi clipa,
Când uşa stă închisă după un ultim pas,
Mai ştii când stinsă flacăra se aprindea din nou, Mi-e teamă că odaia îţi mai păstrează şoapta,
Când nici tufele de agrişe nu ne înţepau iubirea, Ca lebăda ce tace uitând că are glas.
Iar când fâlfâitul păsărilor de departe strigau,
În noi se lasă din nou împlinită iubirea. Nu dăinuie nimic din astă umbră stoarsă,
Nemărginirea o pierdeam împinşi de Sirena-ţi împleteşte dantele surâzând,
extaz, Clepsidra lunii curge peste întreaga lume,
Alături de stratul de aur al lunii, Şi timpul se transformă într-un bătrân plăpând.
Pajiştile săreau sub paşii noştri cântând
Focul mai ardea în vatră încingând Când apa mării se-ntoarce plângând către izvor,
tăciunii. Ecoul ei se-aude din timpul infinit,
Mai caută un rost cuvintele-amintire,
Vântul tinereţii mai aducea chipuri Dar toate se găsesc în timpul ce-a sfârşit.
străluce,
Şi locurile străine nu ne tulburau lumina, Şi dacă ai vrea să-ntorci în nori iar curcubeul,
Norii de plecau râzând din faţa lunii Ori roua dimineţii să acoperi iar cu cerul,
Puteam de bucurie să-i prindem cu mâna. Pe toate le poţi drege în vorbe cenuşii,
Şi de-ai răspuns la toate, nu ăsta e misterul
Aerul parcă asculta şoaptele noastre
Mioare sorbeau din mână picătura iubirii, Iubit de umbre
Păstorul se mai întorcea cu faţa spre sine
Retrăind amoruri uitate în spatele lunii. De inima-i uscată, durerea-i tot adâncă,
Fântâna din iubire se mai păstrează încă,
Noaptea respiram aerul alb al ceţii, Şi de nu face valuri şi face numai unde,
Întrebarea găsea răspuns în urma vântului Amorul mi se duce, iubit numai de umbre.
Sub streaşina stelei ochii se-mbătau de lumină,
Ca-ntr-un vals buzele noastre dansau împreună. Am distilat parfumul a mii de flori culese,
Oceanul a-ncreţit în undele lui dese
Blândul fior al gurii cerşea Peste iubire cade un nuc cu frunze-amare,
Răbdarea cuprinsă în şoapte adânci, Când pleoapa se închide peste a vieţii zare.
Umbra iubirii zbura peste noi
Ca un stol de păsări scăpat dintre stânci. Şi miilor de arbori le-am mirosit parfumul
Căzându-le-n genunchi nu ne-a dorit niciunul,
Umbră stoarsă Poate-am ucis în ei o umbră ce-am dorit
În inimă purtat-am un vis neîmplinit.
Când mai vorbeam cu roua dimineţii stoarse
Şi mai vedeam şi curcubeul întors şi el pe dos, În spaţiul infinit noi am dormit odată,
Silabele în gât mi se topeau ca ceara Cu umbra ce nu ştie şi nu este ridată,
Dar toate au avut un blând şi cald prinos. Şi-n apa-n care noi ne mai scăldam cândva
Îngerii, niciodată nu şi-au udat aripa.
Imaginea cu vântul ce tremura prin ceaţă,
41
