Page 70 - unirea4-5

4-5
marcat de trăiri religioase care înnobilează simţirea,
gândul şi fapta.
„Luaţi cu treburile lumeşti, uităm să privim spre
ceruri. Îngerii sunt luaţi cu treburile cereşti?”, sau: „A
pretinde celui care se declară îndrăgostit de tine fie şi
numai o singură dovadă de iubire este ca şi cum ai
pretinde Celui de Sus să-şi dovedească existenţa!”, Ioan Romeo
sau: „Duelul dintre viaţă şi moarte este inevitabil!”,
spune poeta într-o încercare de împăcare a oamenilor Roşiianu
şi stărilor existenţiale, un îndemn la trăire intensă, chiar
sub obsesia inevitabilei morţi născându-se dorinţa de-
a exlora clipa şi de-a exploata momentul trăirii.
În acest spirit ea zice: „Drumul spre fericire
este pavat cu înţelepciune!”, sau: „Inima este un fel
de planetă pe a cărei orbită se învârtesc
sentimentele!”.
Stările reflexiv meditative le găseşti la tot pasul
în această carte, sfaturile poetei căpătând uneori
valenţele unor strigăte de disperare, de parcă ea ar
dori ca evenimentele negative din propria experienţă
să nu mai fie trăite de nimeni din lume, prin acest
sacrificiu spiritual voind să se asigure de armonie,
page şi tihnă.
Dincolo de această adevărată coloană
vertebrală a cărţii, metafora gâtuie versurile aforism:
„Mi-am legat visele de trena vântului şi am înţeles de
ec zboară păsările!”, sau: „curcubeu la orizont – pârtie Îngerul păzitor
de culori pentru vultur!”, sau: „Mi-am învăţat degetele
să mângâie, buzele să alinte, ochii să râdă.”, sau: Zăpuşeala amiezii mă alungase din casă. Îmi
„Cuvintele celor îndrăgostiţi sunt prelungiri ale târam paşii pe caldarâmul prăfuit. Căldura parcă
degetelor”. pustiise străzile. Arar mai treceau maşini sau oameni.
Este dovada clară că avem de-a face cu o Câţiva câini vagabonzi se aciuiseră pe lângă nişte tufe
poetă ce-a aprofundat deja exerciţiul liric, în viaţa ei uscate de flori. Am grăbit pasul, dorindu-mi să ajung
cât mai repede cu putinţă în Parcul Libertăţii. Gândul
flirtând mult şi cu poveştile şi cu poeziile pentru copii, că nu peste prea mult timp voi sta tolănit pe una din
fapt ce transpare şi din aceste versuri – gânduri, o banci, pe-o alee cât mai umbroasă, şi cât mai aproape
anumită doză de didacticism străbătând multe din de lac, îmi da puteri, îmbărbătându-mă.
scrieri. Când am ajuns, eram ud leoarcă de
Şi prin această carte Lăcrimioara Iva face un transpiraţie. Dar, spre marea mea mirare, parcul nu
pas mare spre maturitatea stilistică, faptul că scrie cu era chiar atât de înţesat de lume, cum mă aşteptam,
uşurinţă în mai multe partituri şi că le şi interpretează cum îmi imaginasem în timp ce-ncercam să mă strecor
uşor denotând un indelung exerciţiu, fapt de altfel cât mai pe lânga blocuri şi garduri, în speranţa unei
confirmat de un debut târziu, dar în fortă, abia în anul dâre binefacătoare de umbră.
2009, cu trei volume de poezie, în acelaşi timp. Cu cât mă cufundam mai mult în răcoarea
O altă dovadă importantă e faptul că poeta parcului, un soi ciudat de linişte punea stăpânire pe
noastră a şi obţinut Premiul filialei Arad a Uniunii mine, inoculându-mi o senzaţie de tihnă. Îmi plăcea.
Mă simţeam bine în parcul de lângă Institutul de
Scriitorilor din România, în fapt o recunoaştere a Meteorologie Filaret şi gara cu acelaşi nume.
valorii acestei poete insinuant provocatoare, dar şi o Tot căutând un loc mai umbrit, un loc în care
piatră de moară pe pana ei, o responsabilizare dacă să-mi pot răcori sufletul, m-am trezit în faţa cafenelei
vreţi, una căreia îi face pe deplin faţă. “Arenele Romane”. Aşa zisa “Cafenea Literară”era
ticsită de lume, de parcă toată populaţia din cartier
s-ar fi strâns acolo. M-am strecurat cu greu printre
mesele de pe terasă, căutându-mi un loc. La o masă
mai retrasă, sub un stejar parcă de când lumea acolo,
era un scaun liber. Celelalte trei erau ocupate de tot
atâtea puştoaice, strident fardate.
- Se poate? am întrebat, ajungând lângă ele.

70