Page 70 - unirea4-5
P. 70

4-5
              marcat de trăiri religioase care înnobilează simţirea,
              gândul şi fapta.
                    „Luaţi cu treburile lumeşti, uităm să privim spre
              ceruri. Îngerii sunt luaţi cu treburile cereşti?”, sau: „A
              pretinde celui care se declară îndrăgostit de tine fie şi
              numai o singură dovadă de iubire este ca şi cum ai
              pretinde Celui de Sus să-şi dovedească existenţa!”,    Ioan Romeo
              sau: „Duelul dintre viaţă şi moarte este inevitabil!”,
              spune poeta într-o încercare de împăcare a oamenilor         Roşiianu
              şi stărilor existenţiale, un îndemn la trăire intensă, chiar
              sub obsesia inevitabilei morţi născându-se dorinţa de-
              a exlora clipa şi de-a exploata momentul trăirii.
                    În acest spirit ea zice: „Drumul spre fericire
              este pavat cu înţelepciune!”, sau: „Inima este un fel
              de  planetă  pe  a  cărei  orbită  se  învârtesc
              sentimentele!”.
                    Stările reflexiv meditative le găseşti la tot pasul
              în această carte, sfaturile poetei căpătând uneori
              valenţele unor strigăte de disperare, de parcă ea ar
              dori ca evenimentele negative din propria experienţă
              să nu mai fie trăite de nimeni din lume, prin acest
              sacrificiu spiritual voind să se asigure de armonie,
              page şi tihnă.
                    Dincolo  de  această  adevărată  coloană
              vertebrală a cărţii, metafora gâtuie versurile aforism:
              „Mi-am legat visele de trena vântului şi am înţeles de
              ec zboară păsările!”, sau: „curcubeu la orizont – pârtie        Îngerul păzitor
              de culori pentru vultur!”, sau: „Mi-am învăţat degetele
              să mângâie, buzele să alinte, ochii să râdă.”, sau:     Zăpuşeala amiezii mă alungase din casă. Îmi
              „Cuvintele celor îndrăgostiţi sunt prelungiri ale  târam paşii pe caldarâmul prăfuit. Căldura parcă
              degetelor”.                                       pustiise străzile. Arar mai treceau maşini sau oameni.
                    Este dovada clară că avem de-a face cu o    Câţiva câini vagabonzi se aciuiseră pe lângă nişte tufe
              poetă ce-a aprofundat deja exerciţiul liric, în viaţa ei  uscate de flori. Am grăbit pasul, dorindu-mi să ajung
                                                                cât mai repede cu putinţă în Parcul Libertăţii. Gândul
              flirtând mult şi cu poveştile şi cu poeziile pentru copii,  că nu peste prea mult timp voi sta tolănit pe una din
              fapt ce transpare şi din aceste versuri – gânduri, o  banci, pe-o alee cât mai umbroasă, şi cât mai aproape
              anumită doză de didacticism străbătând multe din  de lac, îmi da puteri, îmbărbătându-mă.
              scrieri.                                                Când  am  ajuns,  eram  ud  leoarcă  de
                    Şi prin această carte Lăcrimioara Iva face un  transpiraţie. Dar, spre marea mea mirare, parcul nu
              pas mare spre maturitatea stilistică, faptul că scrie cu  era chiar atât de înţesat de lume, cum mă aşteptam,
              uşurinţă în mai multe partituri şi că le şi interpretează  cum îmi imaginasem în timp ce-ncercam să mă strecor
              uşor denotând un indelung exerciţiu, fapt de altfel  cât mai pe lânga blocuri şi garduri, în speranţa unei
              confirmat de un debut târziu, dar în fortă, abia în anul  dâre binefacătoare de umbră.
              2009, cu trei volume de poezie, în acelaşi timp.        Cu cât mă cufundam mai mult în răcoarea
                    O altă dovadă importantă e faptul că poeta  parcului, un soi ciudat de linişte punea stăpânire pe
              noastră a şi obţinut Premiul filialei Arad a Uniunii  mine, inoculându-mi o senzaţie de tihnă. Îmi plăcea.
                                                                Mă simţeam bine în parcul de lângă Institutul de
              Scriitorilor din România, în fapt o recunoaştere a  Meteorologie Filaret şi gara cu acelaşi nume.
              valorii acestei poete insinuant provocatoare, dar şi o  Tot căutând un loc mai umbrit, un loc în care
              piatră de moară pe pana ei, o responsabilizare dacă  să-mi pot răcori sufletul, m-am trezit în faţa cafenelei
              vreţi, una căreia îi face pe deplin faţă.         “Arenele Romane”. Aşa zisa “Cafenea Literară”era
                                                                ticsită de lume, de parcă toată populaţia din cartier
                                                                s-ar fi strâns acolo. M-am strecurat cu greu printre
                                                                mesele de pe terasă, căutându-mi un loc. La o masă
                                                                mai retrasă, sub un stejar parcă de când lumea acolo,
                                                                era un scaun liber. Celelalte trei erau ocupate de tot
                                                                atâtea puştoaice, strident fardate.
                                                                       - Se poate? am întrebat, ajungând lângă ele.

                                                             70
   65   66   67   68   69   70   71   72   73   74   75