Page 73 - unirea4-5

lui câţiva pumni. Mai mult, ca să fiu sigur că nimeni n- 4-5
are curajul să se mai ia de mine, am luat un cuţit în
mână. La un timp, fiincă mi se cam făcuse rău am
ieşit pe balcon. Să mă răcoresc. In minte mă rodea
gândul că nevasta mă înşeală. Şi că toţi îi iau apărarea
fiincă îi dau dreptate. Cum eram şi un tip tare orgolios, eşti Cel care ne-ai dat fiecăruia dintre noi câte un
n-am conceput că pot să trăiesc o asemenea “ruşine”. înger păzitor, care să ne aducă aminte că Tu nu ne-ai
Am încălecat balustrada balconului şi mi-am dat dat pre noi uitării, şi că ne iubeşti, aşa păcătoşi şi
drumul de la etajul doi. Cumnatul meu a mai apucat nerecunoscători cum Îţi suntem…
să mă prindă de cureaua de la pantaloni. Dar, cum
eram mai solid decât el, eram să-l trag şi pe el în jos, Scrisoare
după mine. Numai că, aşa a fost să fie, pe el l-a prins despre fericirea ca viciu şi vânt
un altul. Mi s-a rupt, în schimb, cureaua de la
pantaloni. Era una din imitaţie de piele şi s-a rupt. Iubito, în seara asta am visat că Edgard Cayce
Am căzut sub ochii lor neputincioşi. În urlete şi ţipete a înviat şi a spus lumii că vine iarăşi sfârşitul
au coborât scările. Eu zăceam, lat intins. M-au luat a mai fost cândva un sfârşit, au mai fost mai multe
pe braţe şi m-au urcat în apartament. Cineva, din au mai fost mai multe lumini şi-nserări, draga mea
vecini, a anunţat Salvarea. Dar, spre marea lor la capătul lumânării ceara se sfinţea între licuri de
mirare, mi-am revenit imediat ce m-au înins în pat. noapte şi zi
Nu le venea să creadă ochilor. Toţi mă vazuseră „unde eşti, Dumnezeule?” am zis şi zisul meu s-a
căzând. Când m-au întrebat cum mă simt, le-am spus pierdut în nimic
că n-am nimic. Aburii alcoolului băut până atunci de nicăieri spre niciunde dumnezei de nimic îmi
parcă se evaporaseră. Nu mai aveam nimic din starea speriau amintirile
aia de beţie. Au început să mă pipăie şi să fie grijulii
cu mine. Mai alea Măndiţa, care apăruse ca din fiul meu credea deja în iluzii şi-n vise târzii
senin.Asta m-a deranjat puţin. Mi-am luat nevasta erau pustii drumurile întoarse sub paşi adânci
de mână şi-am dat să plec acasă. Pe scări m-am dimineţile multe
întâlnit cu brancardierii de la Salvare. M-am făcut că ca-ntr-un poem uitat profeţiile aminteau Atlantida
plouă şi am dat să plec mai departe. Însă , nici n- desenau piramidele şi arătau Sfinxul
apucasem bine să iau colţul blocului că m-au şi ajuns „profetul adormit” arăta cu degetul norii şi nimeni nu
din urmă. Erau toţi cu ei. La insistenţele lor, am mers mai vedea cerul de atâta lumină
la spital, ca să mi se facă un control. Când au văzut era dimineaţa în care n-am reuşit să-mi fac din fericire
că n-am nici măcar un fir de păr clintit, au înmărmurit. un viciu şi vânt
Dar, şi mai mare le-a fost mirarea când le-am spus era dimineaţa în care am simţit că mai mor în cuvânt.
că era normal să fie aşa, atâta timp ce, în timpul căză- (Mai ştii că atunci când a murit la spectacol Irod
turii, am simţit cum parcă două mâini nevăzute, uriaşe, Agripa ţi-am spus că apostolii Petru şi Iacob nu s-au
mă ţin şi mă aşează cu grijă pe pământ. Le-am mai închinat degeaba?)
spus că am auzit şi-o voce care mă asigura că Dum- Aşa a fost, Iubito şi din înaltul cerului Dumnezeu ne
nezeu mă iubeşte. Aşa păcătos cum sânt.” Îi dăduseră făcea semne cu sufletul şi mâna
lacrimile Atunci lui Vasile. Ca un copil plângea, ca un Edgar Cayce a zis că Europa se va face fâşii, că un
copil. Apoi recăpătându-şi liniştea, a continuat: preot anume va învăţa lumea mesajul stelelor
“- A mai durat agonia mea aproape încă o aşa va fi, Iubito şi dincolo de toate protejatul lui Cagula
jumătate de an. În tot timpul ăsta, cei din jur credeau ucidea sfinţi fără număr
că m-am ţicnit şi mai tare. Vorbeam singur, aveam aşa a fost, Iubito când acum apostolul Petru a evadat
privirile goale şi cătam mereu cu ele-nspre ceruri. din închisoare şi a fost ucis
După ce am vorbit cu preotul de la biserica asta, aşa a fost, Iubito când am simţit că mi se termină de
parcă mi s-a limpezit mintea. De la spovedanie am numărat stelele de pe bolta vieţii
ieşit cu sufletul împăcat şi plin. De-atunci n-am mai
pus picătură de alcool în gură. M-am schimbat cu şi că darul de moarte e mai contagios ca şi râia.
totul. Nevestii aproape nici că-i venea să creadă. Şi, (Mai ştii că la capătul puştii stătea zarea şi se închina
asemeni ei, nici altora ce mă ştiuseră altfel.” înserarea?)
Vasile îşi terminase plângând istoria vieţii, istoria Aşa a fost, Iubito şi era ca-n anul 390 când Teodosiu
împăcării lui cu Dumnezeu şi cu oamenii. Erau lacrimi a facut din creştinism religia lumii
de fericire, însă, erau lacrimi de recunoştinţă şi aşa a fost, Iubito atunci şi creştinii au început să
descătuşare. Ca o obsesie, imaginea bogat redată invadeze lumea şi locul
de el, cea a căderii în gol, mă dimina. Dumnezeu îmi Isus a luat locul împăraţilor în ceasul de noapte şi zi
demonstrase încă odată că El e “Cel la care se poate aşa a fost, Iubito dar nimeni nu mai ţine minte amiaza
totul”. Când am întors capul, Vasile mă privea mirat. în care curcubeul se ascundea după nori
Am dat să zic ceva, dar m-a oprit, făcându-mi semn când se lumina pe dinăuntru cuvântul şi şoapta stătea
c-a început slujba. Am tresărit când am auzit cuvintele vremelnic la pândă
preotului: aşa a fost şi nimeni n-a ştiut că dinspre noapte se
- Şi ne iartă nouă greşelile noastre, că Tu eşti face zi că dinspre zi se face noapte în singurul ceas
Cel care se milostiveşte de sufletele noastre, că Tu de viaţă avut.

73