Page 75 - unirea4-5

4-5
Mihai Doloton

– un poet al singur, recluziunea, singurătatea, târziul, golul,

moartea (,,Nu mai există nimic decât moarte/ şi locul
nihilomelancoliei pe cruce nu se mai împarte” – Nimic, decât moarte)
reprezintă temele recurente ale volumului supus
atenţiei. Nicăieri nu există şansa redempţiunii (,,Nu
Mihaela Oancea există pace şi nicio speranţă” – Ger de singurătate),
fiinţa neputându-se salva nici prin scris, nici prin iubire,
iar procesul autoscopic din Singur pare sortit
Poemele celui de-al doilea volum semnat de eşecului. Universul surprins în volum aminteşte extrem
Mihai Doloton poartă amprenta lirismului bacovian, de fidel de atmosfera apăsătoare a poemelor
lucru certificat încă de la bun început prin titlul bacoviene, de hohotul autumnalului, de târziul inoculat
Frământări din morminte (apărut la editura Pontos, pretutindeni (,,mor bolnav de nedreptate” – De vorbă
Chişinău, 2015) şi întărit ulterior atât prin imaginarul cu moartea). Paleta cromatică, deşi ternă, cotro-
poetic similar, cât şi prin existenţa unui poem dedicat peşte, ia cu asalt spaţiul marcat, aşa cum ne-am
marelui simbolist – Poetului George Bacovia. aştepta, de cavou, cimitir, abator. În Explorare
Se configurează o atmosferă ostilă, în care depistăm o veritabilă ars poetica. Lumea în care artistul
singurătatea devine personaj ce ia în stăpânire totul. trăieşte are valorile alterate, drept care acesta nu-mi
E sesizabilă o dilatare a clipei şi, totodată, o persistenă mai găseşte locul, rostul. De asemenea, poemul are
în stare, prin fructificarea formelor de gerunziu şi sonuri soresciene, amintind de Am zărit lumina.
,,curgând”, ,,plângând” etc. Pe urmele poetului său Conştient sau nu, Mihai Doloton e influenţat
preferat, Mihai Doloton surprinde materia într-o lentă pe alocuri de lirica lui William Blake (The garden of
şi interminabilă cădere, disoluţie (Iarna suflă-ncet -/ love, A poison tree ş.a.m.d). Tot o artă poetică este
Frunze de omăt/ Cad” – Poem de martir). şi poemul Cv, în care auditivul este violentat ,,funerară
Chemarea stranie a neantului e acutizată în operă”, ,,rece umbra mea (...) ţipă plină de isterie”,
poemul De iarnă, gerunziul făcând aici pandant cu iar viaţa devine un mizerabil stupefiant. Poetul găseşte
forma prezentului etern ,,gem”, ,,strig”, ,,scot”. uneori forţa de a face haz de necaz, luând tragicul
Muzicalitatea sincopată e subliniată de prezenţa peste picior, în poeme ce au aerul unor epigrame –
punctelor de suspensie. Întuneric neconstituţional ,,A trăi cu speranţă/ E
Morbul erodează realitatea. Cei vii nu mai neconstituţional”, Complici la moarte ,,Cuprinşi de
ştiu să guste viaţa aşa cum se cuvine, fapt surprins în singurătate/ Am ajuns complici la moarte”, Licenţa
poemul Din toate zilele. De sabat ştiu a se bucura morţii etc. Ca tributul pentru autorul simbolist să fie
numai cei trecuţi în nefiinţă ,,doar morţii se-adună de complet, Mihai Doloton inserează la finalul cărţii şi
ziua Sabatului”, iar la spovedit mai merge, spăşit, doar câteva pagini de Firimituri inocente, cugetări ce
timpul. Moartea e percepută drept o prezenţă intra trimit la celebrele Divagări utile ale lui Bacovia.
vitam (De moarte cum să-mi fie teamă/ Când ea la Conchid, lansând către cititori invitaţia de a
toţi ne este mamă? – De moarte), glisarea dinspre se apropia de scrierea dolotoniană, cu ceritudinea
viaţă spre moarte devine imperceptibilă, cele două că vor întâlni un poet extrem de sensibil, un poet ce
se confundă adesea şi nu ţin cont de vârstă (,,Un ştie a surprinde această alchimie a durerii devenite
copil se joacă/ Afară, prin ninsoare./ Altul, sfâşiat,/ poezie.
De o boală, moare.” – Culorile ce dor).
Un poem precum La priveghi capătă
accente baudelairiene prin prisma imaginarului ce ţine
de sfera putridului, a descompunerii, amintind
cititorului de antologicul Un hoit.
Plânsul ,,Plângând de spaima-nfometată/ Mai
stau cu moartea la taifas/ şi, poate, am să râd
vreodată,/ Dar iarăşi singur am rămas” - Atât de

75