Page 76 - unirea 11

11
Doina Jalea

Ţara în care merită să trăieşti

În peregrinările mele de reporter mulţi oameni Pentru ei, bunul Dumnezeu a făcut iar o minu-
am întâlnit. Între ei, „un coborât din răzeşii Domnului ne: România a rămas întreagă! De atunci potrivnicul
Ştefan”, cum îşi zicea, chiar de ziua lui, la 100 de merge pe o cale mai vicleană: dizolvarea României
ani. Pentru jurnalişti omul era un subiect. Pentru cei din conştiinţa naţională. Cine ştie pentru ale cui rugă-
peste 60 de copii, gineri, nurori, nepoţi cu neveste, ciuni sau pentru a cui credinţă că, a avea în grijă Gră-
nepoate cu jumătăţile lor şi mulţimea de strănepoţi dina Maicii Domnului, nu e o joacă, ci o uriaşă respon-
veniţi la aniversare, omul era rădăcina unui stejar cu sabilitate, Dumnezeu, drăguţul, a făcut încă o minune
coroană bogată, pe care furtunile celor 100 de ani şi Marea Unire a românilor a împlinit 100 de ani !
petrecuţi pe pământ n-au reuşit să-l clintească din
„Brâncuşi”,
credinţa strămoşească, din dragostea de ţara şi nea-
mul în care s-a născut. „Taina” longevităţii sale ne-a sculptură de
surprins pe toţi: „Apăi eu n-am fost niciodată slugă Dumitru
la oraş, ci stăpân pe bucata mea de glie din trupul Verdianu
ţării, pe care Dumnezeu, drăguţul, a dat-o în grijă
românilor!” Pentru el ţara era vie, avea suflet din
cer şi trup pe pământ, iar timpul era o apă limpede,
curgătoare dinspre trecut spre viitor. Parcă-l aud, când
i-am pomenit vârsta, cu admiraţie pentru mintea-i
sprinţară: „Păi n-aţi citit în Sfânta Scriptură că
oamenii au trăit şi 7-800 de ani? Ce, 100 de ani e
chiar aşa o minune?”
Acum, că naţiunea română a împlinit 100 de
ani de când Dumnezeu, drăguţul, i-a transformat idea-
lul naţional în realitate, mi-am amintit de cuvintele sale:
„100 de ani e chiar aşa o minune?” Da, e o mare
minune! România Unită avea de luptat cu potrivnicul:
cedarea Ardealului, războiul, apoi o nouă ordine după
legile iadului a intrat ca o lamă uriaşă de plug în fiinţa
latină şi creştină a neamului şi a băgat sub brazdă eli-
te politice, intelectuali străluciţi, ofiţeri patrioţi, dascăli,
studenţi, ţărani truditori şi mulţi preoţi, căci din inima
românului trebuia scos în primul rând Cristos! Puşcă-
riile comuniste au umplut cerul de sfinţi şi ţara de mari
duhovnici. Pentru ei, bunul Dumnezeu a făcut o minu-
ne: într-o bună zi, doar din România!, ocupantul s-a
cărat cu arme şi bagaje, iar ţara a început să-şi revină
mai româneşte. Potrivniciului nu i-a convenit. A strâns
şurubul şi iar a întors brazda. Vroia România bucăţi!
În talerul care înclina balanţa spre dispariţia
ţării, s-au pus jertfă o mie de vieţi tinere şi un „Tatăl
Nostru” rostit în genunchi de preot şi popor.

76