Page 71 - unirea 11

11
Şi, ca orice spirit creştin, Adriana Weimer

îşi pune unele întrebări, la care va găsi într-un târziu
răspuns în poezia Veşnicia: „Unde vom fi când
vom pleca?/ Cât de departe-n sfere vom ajunge?/
Şi cine ne va aştepta?/ Şi cine ne va plânge?// drum de cuvinte...// – renăscute în idei,/ uneori în
Vom rătăci sau vom găsi iar drumul/ spre veşnicia gânduri,/ alteori în fapte...// Cu toţii mergem pe
din care am venit?”. un drum de cuvinte...// – semănate ori culese,/
Se ştie că, oricât ar dărui un om, el primeş- ale noastre ori ale altora,/ gândite ori scrise,/
te înzecit şi însutit, după sintagma Steinhardt-iană rostite ori auzite,/ senine ori triste,/ în sus ori în
„Dăruind vei dobândi”: „M-am împărţit pe mine/ jos,/ însoţite ori singure,/ înainte ori înapoi...//
în mii de clipe/ şi-n tot atâta timp/ am renăscut de Fiecare dintre noi/ mergem mereu/ pe un drum
o mie de ori” (Clipe-amintiri). nesfârşit de cuvinte...”. „Cresc în rostire”, spune
Poeta Adriana Weimer ne aminteşte că poeta, înaintând pe acest drum de cuvinte: „Rostit,
poezia e un adevărat „colţ de rai”, unde poţi să te cuvântul/ renaşte în puterea nuanţelor...// Ideea
o
retragi, să te odihneşti, să admiri creaţia şi chiar să pulsează/ în venele acestui timp nerostit.../ Sen-
te îndestulezi cu lumină: „Binecuvântat colţ de rai/ surile se caţără unul pe altul.../ Eu cresc în rostire/
– cu gânduri larg deschise/ spre lume, spre noi.../ ca un ecou”.
La orizont,/ cireşii sunt în floare,/ ideile, în rod.../ Poeta Adriana Weimer îşi găseşte loc în
aici, cuvântul se naşte/ o dată cu zorii,/ o dată cu acest univers, convinsă că a venit pe lume cu un
lumina.../ Poezia e ruptă din soare.../ Binecuvân- sens: „În echilibru cu Universul// sufletul meu/
tat colţ de rai,/ de suflet larg deschis/ către lume” intră în Echinox/ ca-ntr-o mănăstire// – cu sme-
(Colţ de rai). renie” (Echinox).
Nicicând n-a fost dată o definiţie mai perfectă Iată cum conştientizează poeta propriul
a poeziei. Şi, mai mult decât atât: „De soare plin,/ ei sens: „Scriu fiecare clipă şi-n imagini;/ şi clipa
treci podul/ spre rai de culoare...// Poezia luminii/ se va rescrie şi dincolo de timp/ şi-această clipă
se rescrie-n cuvânt.// Împreună în spirit,/ gând va fi o altă clipă,/ prin retrăire, prin reamintire
lângă gând/ vom renaşte,/ fiecare întru fiecare,/ va dăinui/ – memorie vie, din memorie vie”
în rotund de cuvânt” (Poezia luminii). (Memorie vie). Autoarea vede fotografia astfel:
Dar poeta e în stare să surprindă clipa când „Fotografia:/ zâmbet şi gest,/ tinereţe, bucurie,
Lumina devine cuvânt: Lumina-cuvânt: „E vremea viaţă,/ privire, iubire.../ Toate prinse în rama
salcâmilor/ şi a trandafirilor urcători/ – miresme- timpului/ – mici eternităţi despre noi/ pentru
splendori;/ e vremea regăsirii/ şi-a amintirilor;/ e eternitatea cea mare” (Fotografia – rama
vremea întâlnirilor de suflet/ şi înaltă poezie/ – timpului).
cuvânt-bucurie;/ e vremea lui mai,/ e lumina- Poezia care exprimă în întregime fiinţa poetei
cuvânt”. Adriana Weimer este Lumină de suflet: „Se va
Şi mai spune autoarea că poezia este ca un întoarce drumul la mine,/ precum pământul în
Drum de duminică: „Sărbătoare e drumul acesta brazda de toamnă.../ – bumerang înspre suflet./
de suflet.../ – drum de duminică, cu gustul priete- Voi apune-n lumină,/ în lumină voi trece,/ lumină
niei;/ drum către mine dinspre mine...// Amintirile de suflet să vă fiu/ – cum lumina-n vitralii/ în-
se retrăiesc, trecutul reînvie-n priviri,/ în nostalgia dumnezeită-n Altare”.
clipei ce a fost,/ ce va veni...// – îmi pare că am Ajunsă deja la o anume maturitate poetică,
fost cândva/ zborul din aripa amintirii...”. Adriana Weimer a străbătut toate etapele drumu-
Este clar că poeta şi-a construit un Drum lui „spre infinitul poetic” şi se bucură astăzi de
de cuvinte şi, mai ales, un pod de cuvinte, din ea prestigiu printre poeţii contemporani de înaltă spiţă.
către ea. Şi pe acest pod vin şi pleacă, şi ea le iese în
întâmpinare, prietenii poeziei: „Mergem pe un 7 Prier, 2019

71