Page 70 - unirea 11

11
Cu adevărat, poeta Adriana Weimer şi-a
înmulţit talantul, şi nu l-a îngropat în pământ, ci l-a
revărsat, sub forma cuvântului, în toate răspântiile.
Iar acesta i s-a întors înmiit: „Am înmulţit înmiit
Talantul primit/ la venirea mea-n lume!/ L-am risipit, mărturisit/ în noi...// E clipa reîntâlnirii în
rescris în Lumină/ şi dăruindu-l mereu/ mi s-a spirit”.
întors înapoi înmiit/ – cum dar din dar,/ cum Dincolo de datele personale, autoarea po-
lumină din lumină!” (Talantul). sedă acea înţelepciune care-i conferă seninătate şi
Mai mult decât atât, poeta însăşi se face lumină în ochi şi în suflet: „Nu voi lua nimic dacă
sămânţă, îngropată în pământul cel bun, ca să plec,/ poate numai plecarea...// Voi veni uneori în
încolţească şi să rodească, întru bucuria oamenilor: gând, în suflet,/ în fapte deja făcute;// voi veni în
În Cuvânt: „Să încolţesc în Cuvânt/ – precum Cuvânt,/ alteori în cuvinte...// Nu voi lua nimic
grâul în toamnă;/ mai apoi, în soarele verii,/ în dacă plec,/ poate doar neuitarea...” (Neuitarea).
spice-cuvinte rodind”. Şi mai sunt poeziile ei „izvor viitorului”.
Am putea merge mai departe cu gândul şi să Supuşi legilor universului, noi oamenii trebuie să
ne închipuim poeta ca o vatră zidită temeinic, unde ne deschidem sufletul stelei în care existăm şi care
se coace pâinea duhovnicească. Pâinea din grâu curat subzistă în iubirea ce e mai presus de orice. De
care va fi frântă şi împărţită oamenilor, spre potolirea aceea, spune poeta: „Deschide sufletul stelei/ să
foamei şi setei, spre îndestulare în viaţa veşnică. intre lumina!” (Sufletul stelei). În altă poezie,
Adriana Weimer are şi câteva definiţii admi- autoarea exclamă: „Floare de lotus/ în toamnă mă
rabile, concise şi de o limpezime absolut miraculoasă: simt/ gata să strig:/ «Am rămas în sămânţă!»”
„Vitraliile/ – ochi-curcubeu/ deschişi Luminii” (Floare de lotus).
(Lumina-n vitralii). Sămânţa e urma noastră terestră, e ceea ce
Ea poartă cu sine un dor, aşa cum toţi purtăm rămâne după noi, îndeobşte, mai ales când ea se
doruri. Steaua mea: „Mi-e dor de un timp/ cum multiplică. Ce sărbătoare de rod e Lumina!
rar a fost.../ – cu infinit de senin/ şi pace de suflet.../ Poeţii rodesc cuvinte, imagini nemuritoare,
/ Mi-e dor de înaltul albastru al cerului.../ – să esenţă de mir: „Har divin e puterea creaţiei în hai-
pot privi în ochi/ steaua mea de noroc”. nă de duminică”, spune Adriana Weimer (Haină
Se poate spune, cu deplin temei, că Adriana de duminică). Şi iată ce reuşeşte poeta, din aceste
Weimer a ajuns demult la esenţă. cuvinte în poezia Ating cu sufletul: „Ating cu
Cu tot dorul de Lumină şi stele, autoarea e sufletul/ cerul fiecărei zile/ şi apun stelele,/ şi răsar
atentă la trecerea Timpului, care treptat ne absoarbe soarele/ – odată cu el –/ şi apun luna,/ şi răsar
pe toţi, prefăcându-ne-n stele: Trecem: „Trec anii lumina/ – în numele lui”.
peste noi/ măsurându-ne umbra/ şi lumina din Pentru oameni, poeta se face clepsidră şi
ochi,/ şi lumina din suflet.// Noi trecem prin timp/ curge spre ei în chip de praf de stele (Praf de stele).
măsurându-ne anii,/ şi lumina vieţii,/ şi lumina Cât de puţine cuvinte îi trebuie poetei cu
spre-apus”. suflet de stea, ca să atingă sublimul!
Conştientă că va veni acel timp, poeta se Modalitatea ei de expresie este sintetică,
pregăteşte din vreme, aşa cum ar trebui să facem esenţializată. Ea îşi asigură calea spre eternitate.
toţi, ca să nu fim luaţi prin surprindere: Timp al clipei: Şi iată un ideal poetic în poezia Fiinţa zborului:
„Vine un timp/ al clipei din urmă;/ când ochii nu „Conectat la cer/ cu toată fiinţa zborului/ îmbră-
vor mai vedea/ şi buzele nu vor mai spune.../ – cat în lumină/ încerci senzaţia unică a nemuririi...
clipa-tăcere.// Semn de viaţă şi iubire/ e lacrima // Dincolo de nori/ şi chiar de fiinţă/ destinul îţi
ce-acum curge,/ cuvintele ce-acum se rostesc/ şi rescrie/ zborul pe verticală/ întru renaşterea în
seninul privirii mele spre voi;// primiţi-le, ca şi spirit”.
când ar fi/ revărsarea clipei mele finale spre- Poeta ne spune şi povestea zborului în poezia
Apoi”. Contemporani şi martori ai clipei din care Fiecare zbor: „Fiecare zbor/ ascunde o poveste:/
nu ne putem sustrage încercăm să-i facem faţă: aripa păsării/ ocrotindu-şi puii-n furtună,/ aripa
În spirit: „Faţă în faţă cu clipa/ ce vine, trece, avionului/ tăind cerul în două/ pentru fiecare
retrece/ mereu...// Timp găsit,/ primit, regăsit, călător spre infinit...// Infinit cu infinit...”.

70