Page 69 - unirea 11

11
E atâta puritate, atâta strălucire şi simplitate

în filosofia poetei Adrriana Weimer, încât cu greu
poate fi schimbat ceva.
Adriana Weimer se apropie de perfecţiune,
deşi, se ştie, perfecţiunea e aproape imposibil de În lumină de stea: „Mă scriu pe mine/ cu
realizat. fiecare clipă/ şi fiecare clipă scrisă-n cuvânt/ e
Poeta trăieşte din plin „vremea Luminii-n lumină de suflet/ în lumină de stea/ dăruindu-se”.
Cuvânt!” şi această lumină e prefăcută în dragoste Această iportază îi permite poetei să se transforme
care-i face sufletul mai senin. De altfel, Lumina şi ea însăşi în cuvânt, o dată cu fiecare clipă trăită.
Cuvântul nu se pot despărţi nicicum, ele sunt împletite E vorba de o întrupare, de o naştere, de o
armonios şi îi sunt necesare creaţiei. Ca şi creatoare, murire şi de o înălţare. Un rotund din care nu lipseşte
dar şi parte din Creaţie. E o plămadă de inefabil, lumina de suflet.
frământată de mâini divine (Mă întorc). Ea socoteşte Şi cum ar putea fi acest cuvânt împărţit,
aceasta: „– un dar şi un har/ deopotrivă întrupat devenit lumină, decât inefabil?
de Dumnezeu în aleşi” (Bucuria cărţii). Mirabil Cuvânt: „Cât pot cuprinde în pri-
Nu oricine poate ajunge lesne la această viri:/ o mare de grâu încolţit în soare tomnatic./ Cât
simplitate perfectă, sunt necesare o inimă curată şi pot cuprinde în gând:/ aur de grâu pârguit în
un suflet aidoma. Dar poeta ne mai împărtăşeşte o soarele verii./ Sămânţă prinsă în sfânt pământ/ –
taină referitoare la minunea scrisului: Cu trup de ca-n pilda vie a Semănătorului:/ rod adunat în
lumină: „Cu trup de lumină scriu./ Vă dăruiesc lumină/ spre mirabil Cuvânt”.
din mine o parte/ – un suflet adunat pe-o carte”. Şi, astfel, poeta ne dezvăluie, atât cât îi este
Aşadar, nu orice suflet ne dăruieşte poeta, ci acela îngăduit, despre tainele creaţiei, ale Poeziei: „Poezia
„adunat pe-o carte”. se naşte greu/ – poartă aură şi cunună de stele./
N-aş fi crezut că, în atât de puţine cuvinte, Poezia se naşte greu/ – şi în trup, şi în spirit, şi în
poţi spune atât de mult. Într-aceasta constă arta Cuvânt –/ şi se dăruie” (Poezia).
poetică a Adrianei Weimer. Fără nicio încărcătură Şi am să continui cu vorbele Micului Prinţ:
stilistică. Vers translucid, limpezit, cu limpezime „Şi nici acesta nu e un lucru important?”
diamantină. De o frumuseţe care nu poate veni decât De obicei oamenii, mai cu seamă în zilele
de la Dumnezeu. noastre, trec pe lângă lucrurile cu adevărat esenţi-
Poeta are credinţa că fiecare carte, fiecare ale, legaţi la ochi, ca şi când acestea nu ar exista.
cuvânt al său se va întoarce de unde a venit, „îşi va Unii le observă fugitiv, dar nu le dau importanţă.
regăsi galaxia”, pe orbita timpului, în lumina de stea Alţii nu au timp nici măcar să le observe, iar celor
în care s-a născut (Galaxia). mai mulţi nu le pasă. Sunt şi dintre cei care le resping
În faţa unei astfel de măreţii, nu poţi decât cu înverşunare, chiar şi pe cele care îţi sar în ochi. Îţi
să-ţi pleci fruntea şi să te cufunzi adânc în substanţa trebuie puţină îngăduinţă şi luare aminte ca să ţi se
frumuseţii ei inefabile. Pentru că ea are rădăcinile deschidă ochii şi inima şi să-ţi pătrundă, să-şi facă
înfipte în Cer. loc poezia existenţei umane. Fără a fi sugrumată.
Fiecare vers, chiar repetat, îşi află sorgintea Aşa cum e, dincolo de voinţa noastră. Noi trebuie
acolo unde îl vom ajunge din urmă. Ar fi de dorit ca doar să beneficiem de ea şi s-o împărţim mai departe.
să-şi afle loc şi în galaxia terestră. La Adriana Weimer predomină, aproape la
La prima lectură, cititorul este nespus de ui- fiecare pagină, Cuvântul, Lumina, sămânţa, rodul,
mit de această simplitate şi nu-i vine a crede că poate Timpul, cununa de stele, sufletul, Poezia cu aura ei,
exista atâta frumuseţe, care se apropie de miracolul hrana de suflet şi cea de spirit.
unei flori care se deschide. Ea degajă parfum şi gin- Atentă împrejur, dar şi în sine, poeta urmăreş-
găşie, încântă ochiul şi simţurile. A căuta o explicaţie te şi vede Lumina, peste tot, chiar şi-n sunetul sacru
a acestui miracol este ca şi cum ai vrea să atingi cerul. al orgii: „Sunet sacru al orgii:/ cu trup de lumină/
Şi dacă ar fi, totuşi, să căutăm un drum ca să în Lumină vibrezi.../ – îndumnezeire, credinţă,
ajungem acolo, cât mai aproape, aceasta ar fi că mister...// Glas de Lumină înalţi către Cer,/ spre
poeta se dăruieşte, cu fiecare vers, ea nu a scris Cuvânt/ înspre suflet şi gând... (Sunet sacru al
niciodată doar pentru sine. orgii).

69