Page 72 - unirea 11
P. 72
11
Eugenia
Ponta Pete Mă-nvăluie ca o caldă ispită
Mireasma fânului proaspăt cosit
Şi mă călătoresc ca-n propriul mit
De pasăre, cu aripa oprită.
Suspin la cursul fiecărei coase
Ce sfâşie al ierbii trup prelung,
Naintea coasei îmi doresc s-ajung,
Să-i pregătesc căderea de mătase.
Să-i simt fioru-n apăsarea tălpii,
Sub ţârâitul ascuţit de greier,
Iar când mi-ar fi de-ajuns să mai cutreier,
Să mă afund în somn, pe patul ierbii.
Acolo-n clipa de copilărie
E plânsul dureros de-adevărat
Şi toate-aşa cum drept le-am învăţat,
Cum sufletul şi mintea să le ştie.
Tresar la plânsul firului de iarbă
Ce n-are dreptul la împotrivire,
Când lama coasei, făr-ai da de ştire,
Limbii române, patria mea! Îl mistuie-n alunecarea-i oarbă.
Te-ai aşezat de-o vreme-ntre cuvinte, Când freamătă gorunii…
Să le-nfiori cu strălucirea ta,
Mai cald decât oricine-altcineva,
Cu patimă, sensibil de cuminte. Azi, de sub lespezi ne surâd străbunii,
Purtând în ochi fărâma lor de cer
Şi, împăcaţi cu ei, nimic nu cer
Înfiorate-n rândurile vii,
Ca o grădină strălucind sub soare, Decât să ştim, când freamătă gorunii
Mi s-au deschis în carte, zâmbitoare.
Tu le-nfloreşti, aşa cum bine ştii. Că-i iureşul ce i-a purtat mereu
În lupte, înfrăţiţi de-acel fior,
Că-s bine-n cer şi rănile nu-i dor,
Doar tu, îmblânzitoarea mea de vise,
Le potriveşti atâta de frumos! Atât de-aproape azi de Dumnezeu.
Cu gânduri ce le-ai împletit cu rost,
M-aştepţi la poarta zărilor deschise. Ne-au scris istoria în cărţi de aur
Cu sângele vărsat pe-acest meleag.
De dragul ţării şi de-al nostru drag,
Cuvintele te-mbracă în petale
Să înfloreşti şi tu, asemeni lor, Pe frunte, azi le cresc cununi de laur.
Iar pasu-i drept, deloc rătăcitor,
S-a opintit cu-al meu, pe-aceeaşi cale. Şi vin cu noi să-ntindem hora mare
Când clopotele re-ntregirii bat
În inimi de popor adevărat
Coasa La ceas dorit, de mare sărbătoare.
Când cade iarba sub tăiş de coasă, Azi, de sub lespezi ne surâd străbunii,
În mine-atâtea doruri se trezesc, Purtând în ochi fărâma lor de cer
Că orişiunde-n lume rătăcesc, Şi, împăcaţi cu ei, nimic nu cer,
Mă port cu gândul să mă-ntorc acasă. Decât să ştim că freamătă gorunii.
72
