Page 83 - unirea 11
P. 83

11
              în mine plâng dureri de azi, de ieri

              ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
              mi-e gândul amar, sufletul ruină
              timpul merge aiurea                                                 POETUL

              noi, păşim pieziş, prin noroi
              privesc în jur, pustiu...                         am aşezat în suflet o rană

              păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
                                                                să plângă
              doar durerea mai ţipă pe ramuri                   în mersul firesc al materiei către nicăieri

              ne stingem în tăcere, în eterna durere
                                                                cu trudă, cu migală...
              privesc spre cer şi plâng                         uneori ascundeam gânduri sub preşul timpului

                                                                să nu murdăresc anotimpurile
                  UN OM, UN FOC, O ŢIGARĂ...                    hainele erau murdare de griji

                                                                le ascunsesem de mult în suflet, să nu ţipe,
              parfum şi scrum de ţigară                         apoi le-am aruncat în noroiul milenar
              într-o cameră tristă şi goală                     gol de idei am plecat către mine

              lumina curge haotic                               să caut răspunsuri
              pe geamul spart de gânduri                        era rece în noaptea aceea

              o viaţă, un om, o ţigară                          m-am învelit cu tăcerea
              stăteam de vorbă cu anii trecuţi, petrecuţi       să nu mă ajungă întrebările
              timpul se înghesuia în rucsacul nedesfăcut        în jur ape tulburi

              aruncat aiurea într-un colţ fără sens, fără rost  scările atârnau haotic pe treptele cerului
              uitase să plece departe                           cu ochii orbi de lumină străbăteam zările,

              era tăcere într-o cameră închisă                  căutând depărtările
              doar scrum printre rânduri                        pe urme se scurgeau alte urme

              plouă, într-o lume pierdută, uitată               ale unor veniri prin tăiate plecări
              aştept şi îmi vine să plec                        de teama ploilor trecute în tărâmul timpului

              să dau de pereţi cu viaţa, cu lumea, cu toate     uitat aiurea pe prispa scorojită a lumii
              pe tâmple curg gânduri ciudate                    sub pleoape se scurgeau amurguri
              ţigara arde pe masă nu e nimeni acasă             apoi m-am apucat să pictez cuvinte pe ziduri

              decât un om şi o ţigară arsă pe o masă            cu pana roasă de căutări
              înnod tristeţi printre vise îngenuncheate

              m-am rezemat de trupul ăsta un veac                               TĂRÂMUL
              a mai trecut un veac, şi...
              nu cer acum decât un foc şi o ţigară              într-o noapte, am prins sufletul

              un lucru firesc în tulburătorul abis
                                                                în adâncimea universului
              al sufletelor rătăcite
                                                                era prea mare distanţa de la mine la el
                                                                am îndesat gândurile în buzunare


                                                             83
   78   79   80   81   82   83   84   85   86   87   88