Page 14 - Raport CNFIS 2015
P. 14
I.1.1. Scurtă descriere a sistemului de învățământ superior din România, în anul 2015 În anul 2015, anul universitar 2014/2015, în România funcţionau, potrivit datelor publicate de Institutul 3 Naţional de Statistică , 56 de universităţi publice (de stat) și 45 de universităţi private (particulare) acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu. Avem în vedere aici acele organizaţii care administrează programe de studii de nivel universitar, sunt acreditate instituţional potrivit legii și au 4 obţinut implicit dreptul de a folosi titulatura universitate sau o altă denumire similară . În cadrul acestora funcţionau 583 facultăţi (dintre care 403 în cadrul universităţilor finanţate de la bugetul de stat), în acestea erau înmatriculaţi 411.229 studenţi (dintre care 345.336 erau înregistraţi în evidenţele facultăţilor din cadrul universităţilor de stat). Trebuie menţionat aici faptul că datele disponibile nu permit identificarea numărului exact de persoane unice înmatriculate în universităţile din România, fie ele de stat sau private. Aceasta pentru că o persoană înmatriculată în mai multe universităţi poate fi numărată de mai multe ori, Registrul Matricol Unic fiind în plin proces de operaționalizare și populare cu date ale studenților la data redactării acestui raport. Se cuvine să remarcăm continuarea tendinţei de contractare cantitativă a sistemului învăţământului 5 superior din România. Astfel, trendul de masificare prevalent în anii 1990-2008 a fost inversat începând din anul universitar 2009/2010, sub impactul combinat al scăderii numerice a cohortelor născute după 1990, al reducerii numărului anilor de studii la nivel licenţă datorită implementării sistemului Bologna începând din 2005 (cu efecte statistice vizibile în 2008 și 2009) și al scăderii numărului absolvenţilor de bacalaureat (efect combinat al abandonului școlar în învăţământul preuniversitar și al creșterii exigenţei examenului de bacalaureat începând din 2011). Este evident faptul că există mai multe surse potenţiale pentru scăderea drastică și constantă a numărului de înmatriculări în universităţile din România. Aceste cauze sunt atât interne sistemului universitar cât și externe acestuia. Rata de tranziţie extrem de mică dinspre programele de studii de licenţă spre cele de master afectează vizibil ratele de cuprindere pe vârste ale persoanelor tinere în acest nivel de educaţie. De asemenea, aparent, nu există o relaţie statistic semnificativă între valorile absolute ale populaţiei absolvenţilor ciclului secundar al sistemului naţional de educaţie și numărul de înmatriculări în anul I la universităţile publice. Aceste constatări descriptive ar trebui să constituie baza unor studii aprofundate care să identifice corect sursele declinului înmatriculărilor în universităţile din România și să propună politici publice informate pentru corectarea acestor tendinţe. 6 TABELUL 1.1 — NUMĂRUL DE STUDENŢI ÎNMATRICULAŢI LA PROGRAME DE STUDII UNIVERSITARE (2011-2015) Total Public din care An universitar Public Privat (public şi privat) (MENCŞ) buget Cu taxă 2015/2016 535.218 465.012 449.152 289.982 159.170 70.206 2014/2015 541.653 464.149 448.939 287.927 161.012 77.504 2013/2014 578.705 499.459 461.582 287.300 174.282 79.246 2012/2013 618.157 518.481 479.876 285.652 194.224 99.676 2011/2012 705.333 564.945 520.853 289.087 231.766 140.388 Sursa: INS, pentru datele privind învăţământul universitar de stat / public și particular / privat (raportarea pentru începutul anului universitar), datele pentru învățământul public, perioada 2011-2015, incluzând și datele privind învățământul militar de stat; CNFIS, pentru datele privind învăţământul universitar de stat / public finanțat de MENCŞ (raportarea cu data de referinţă 1 ianuarie). 3 Vezi Anuarul Statistic al României 2015, Institutul Naţional de Statistică, 2016 În conformitate cu Articolul unic, punctul 34 din Legea 87/2006. 4 5 Pentru o analiză statistică detaliată a evoluţiei numărului de înmatriculări în universităţile din România vezi secţiunea 1.3 din prezentul Raport. 6 Valorile pentru universitățile private, implicit cele totale, lipsesc datorită faptului că la data redactării prezentului raport acestea nu erau disponibile public la INS. Datele privind universitățile de stat sunt disponibile din baza de date administrată de CNFIS. 14

