Page 16 - arpia 19
P. 16

dictau propriile interese.                         răscumpărări,  deloc  neglijabile,  ba  chiar,  de
                   Să nu uităm nici că titlul de împărat pe    cele  mai  multe  ori,  fiind  ele  principala
            care şi l-a arogat Carol cel Mare era de fapt o    motivaţie a participării la război.
            moştenire a Romei din perioada republicană şi             Legătura dintre suveran şi baroni, unii
            la  origine  însemna  comandant  al  armatelor     mult mai bogaţi decât el şi, mai mereu dispuşi
            (imperator, cel care comandă, lat.) şi nu avea     să-şi afirme independenţa, se asigura printr-un
            nici o conotaţie politică. Abia mai târziu, în pe-  jurământ de fidelitate, numit apoi, de vasalitate
            rioada imperială, a fost asociat cu celelalte ti-  şi devenit în timp foarte complicat, chiar umil-
            tluri  ale  conducătorului  (pontifex  maximus,    itor, a cărui încălcare ducea însă nu numai la
            pater patriae, etc.), devenind primul dintre ele.  confiscarea averii, ci şi la spargerea armoariilor
                   În consecinţă, se poate afirma că orga-     (blazonul),  respectiv  dispariţia  familiei  din
            nizarea teritorială a imperiului carolingian era   cinul nobiliar. Acest blam regal era însoţit şi de
            una tipic administrativ-militară şi urmărea op-    afurisenia bisericii, ceea ce era deja foarte grav,
            timizarea resurselor umane şi materiale în ved-    deoarece respectivul putea fi omorât de oricine,
            erea îndeplinirii sarcinilor de război însă nici   iar  asasinul  primea  ca  răsplată  averea  celui
            aceasta nu era o premieră în istorie. Toate mar-   ucis. Ca să nu mai vorbim, că nu mai erai în-
            ile imperii sau regate făcuseră la fel, iar peste  mormântat cu slujbă, deci sufletul mergea di-
            timp, nimic nu se va schimba în mod esenţial.      rect în iad! Cu toate acestea, nu de puţine ori,
                   Oricum,  comiţii,  numiţi  mai  târziu      nobilii  trădau,  dar  cine  mai  avea  timp  de
            conţi, aveau de îndeplinit, ca principală sarcină  amănunte, mai ales dacă ieşeau învingători (se
            militară, echiparea şi pregătirea, foarte impor-   pare, nimic nou!). Însă teoretic acest jurământ,
            tant,  cu  resurse  economice  proprii,  a  unui   absolut individualizat, devenit o chestiune de
            număr de luptători cu diferite specializări, pe    onoare, consfinţea legătura dintre suveran şi
            care, la nevoie, îi punea la dispoziţia coman-     supusul său, iar astăzi, în multe din formele
            dantului  suprem,  respectiv  regele  sau          civile de organizare socială, îl întâlnim încă!
            împăratul. Forţele puse la dispoziţie în aceste    Nici nu mai trebuie să vorbim de jurământul
            condiţii de către conte erau de aproximativ trei   militar, urmaş direct al celui de vasalitate!
            sute de luptători cavalerişti, care, însoţiţi de          Formaţiunea  militară  comandată  de
            paji, scutieri şi personal specializat întreţinerii  conte, proprietarul de iure şi de facto al aces-
            armelor sau a îngrijirii cailor formau efective    teia, se va numi după un timp regiment (oa-
            uneori de peste două mii de oameni. Desigur,       meni  pentru  rege),  iar  comandantul  ei,
            nu toţi aveau sarcina de a intra în luptă! De      deoarece la paradă, sau la trecerile în revistă,
            regulă,  dar  excepţiile  erau  foarte  multe,     defila  în  fruntea  trupelor  sale  se  va  numi
            cavaleriştii proveneau din familii nobile, dintre  colonel (cel care merge în fruntea coloanei) De-
            acei care nu moşteneau titlul, fiind fraţii mai    sigur,  contele-colonel  era  o  persoană  care
            mici ai primului născut. Erau totuşi oameni cu     deţinea şi alte funcţii având preocupări majore
            posibilităţi  materiale,  familia  asigurându-le   de tip politic sau administrativ aşa că, de bunul
            prin lege un venit, funcţie de veniturile feudei   mers al lucrurilor în regiment se ocupa un în-
            şi astfel îşi puteau permite cumpărarea cailor,    locuitor al său, tot de rang nobiliar, numit: lo-
            plata armelor, a armurilor (totul foarte scump,    cotenent  colonel  (loco  tenent,  cel  care  ţine
            la fel ca şi acum) şi plata scutierilor, însă par-  locul; lat.) Regimentul avea, tot după tradiţia
            ticiparea la lupte putea aduce ca recompensă       armatei  romane,  un  stat  major  format  din
            din partea regelui alte titluri nobiliare, evident  luptători în vârstă, care nu mai erau folosiţi di-
            cu beneficiile, dar şi cu obligaţiile de rigoare. În  rect pe câmpul de luptă, dar a căror experienţă
            afară de acest aspect, nu trebuie neglijate nici   şi cunoştinţe erau fructificate cu precădere la
            beneficiile  materiale  obţinute  din  jaf  sau    întocmirea planurilor de acţiune (precum ac-


                                   Aeronautica - ARPIA , nr.19, ianuarie,  2020                             15
   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21