Page 12 - arpia 19
P. 12
gofage.Paradisul unora este purgatoriul altora. firmat şi l-am asigurat că voi citi permanent tu-
Însuşirea practicii de zbor pe elicoptere,este rajul elicei portante şi unde să ia aparatul, con-
aproape inexprimabilă şi netransmisibilă între tactul faţă de centrul poeniţei.
instructori şi elevi,şi de cele mai multe ori Am luat contactul pe trei puncte,şi după un
stăpânirea unui giroscop cu mai multe grade de jumping de aproximativ trei metri,turajul elicei
libertate,asupra căruia acţionează multiple revenit aproape de normal, am preluat comen-
forţe,în situaţii diverse,este stocat în zile si din salt am reuit să-l ridicăm deasupra
subconştient şi redat instinctual. pădurii .Reveniţi la aerodrom,după oprirea mo-
Categoriile de aviaţie,sunt ca nişte toarelor am trecut la aspectarea şi controlul ex-
orchestre,în care evoluează hangare,avioane sau terior al aeronavei,iar totul fiind normal,am
elicoptere,piloţi,tehnicieni şi de dorinţa acestora hotărât de comun acord, să raportăm doar
de a învinge indezirabila gravitaţie,taxa ofiţerului tehnic al escadrilei pentru controlul
supremă pe armonia universală,taxă plătită amănunţit al trenului de aterizare după un con-
dealtfel de orice corp din univers,inclusiv de tact mai dur cu solul.
stele şi planete ce sau încăpăţânat să lumineze Am consemnat în carnetul tehnic al
cu miliarde de ani înainte,ulterior să se stingă,ca elicpterului un contact dur cu trenul pe trei
orice sistem ce se prăbuşeşte în el însuşi. puncte intr-un teren înierbat. Ajunşi la sala de
Într-o zi caniculară executam cu elicopterul pregăire pe Ninel cum îl alintam pe secund,dacă
MI-8,un zbor cu aterizare intr-un teren mai trecuse vreodată prin asemenea situaţie,mi-
înpădurit de lânga aerodromul Alexeni.Nu a mărturisit că nu,dar că a evaluat rapid peri-
aveam altă calificare,decât comandant de colul şi că trebuia să luăm tot rapid o
echipaj,iar secundul meu era un pilot mai mic hotărâre.L-am felicitat pentru prezenţa de spirit
cu o promoţie,cu care mai zburasem anterior şi şi i-am prezis un viitor frumos în carieră.
căruia i-am prevestit un viitor A evoluat până in anul 1993 în cea mai
srălucit,talentat,pedant şi mai introvertit decât pregătită unitate de aviaţie din Otopeni,după
colegii săi de promoţie,ajuns la fotila de aviaţie care evaluând avantajele revoluţiei s-a hotărât
de elită de la Otopeni. să emigreze în SUA,împreună cu soţia şi cei trei
Echipajul era format din copii.M-a invitat de nenumărate ori pe conti-
subsemnatul,lt.Toader Marin şi mecanicul de nentul adoptat de familia sa dar n-am avut prile-
bord ardeleanul Dumbravă Aurel. Echipajul a jul mai ales că soţia mea refuză să călătoreacă
executat numeroase aterizări în poeniţe destul cu avionul.
de limitate şi a început un fel de competiţie între Când a revenit în ţară ne-am vizitat şi l-am
mine şi talentatul secund, pentru a demonstra rugat să-mi spună dacă a luat atunci cea mai
cine aterizează în terenuri di ce în mai limitate. bună hotărâre şi a mărturisit că a acţionat tot
Ultimul tur de pistă îmi aparţinea,dar tem- timpul după instinct şi aventură.
peratura din ce în ce mai ridicată şi relaxarea Am relatat acest episod din viaţa mea de
intervenită au dus la singurul meu caz special pilot nu pentru a explica ce înseamnă acest caz
din carieră,şi la însuşirea unei pilde străbune,ce special,pentru că manualele şi cursurile de
spune că prudenţa şi teama păzesc bostănăria. pregătire de specialitate sunt suficient de
Am realizat că relaxarea este un duşman al cuprinzătoare,ci pentru a scoate în evidenţă ce
aviaţiei şi că principiul,,mai binele este un înseamnă colaborarea,încrederea şi prietenia
duşman al binelui,,. între membrii unui unui simplu echipaj .
La un moment mi-am dat seama că maneta
pas –gaz începe să devină din ce înce mai
inertă,m-am panicat ceea ceea ce a atras tenţia
secundului căruia i-am spus că am intrat în inel
turbionar.M-arugat să las comezile la el,am con-
Aeronautica - ARPIA , nr.19, ianuarie, 2020 11