Page 30 - arpia 19
P. 30
unei tradiții și activități de zbor la Otopeni. De avut multe necazuri la Otopeni, dar nu din
la Dumneavoastră aflăm că exista o activitate cauza unității pe care o conduceam, ci pentru
de zbor intensă. că mă măcinau aceste necazuri.
IA – Foarte intensă. Pista betonată a fost I – Firește, erați că în familie. Dintre piloții
făcută din timpul nemților. Nu toată. Pe o escadrilei speciale, din perioada în care ați
parte din ea, destul de mare, întotdeauna fost comandant, vă mai amintiți nume?
când ploua intens, se acumula multă apă, iar IA – Da, Rotaru, Culuri, Olaru… piloți.
eu cât am fost comandant am avut probleme. I – Culuri a fost instructorul domnului co-
Pe porțiunea aceea, trebuia și știau și piloții mandor Tămășdan, de care, acesta și-a am-
să treacă cu viteză mai mare. Când a aterizat intit cu plăcere.
un avion prezidențial, nu mai știu ce tip, unul IA – La escadrila specială s-au perindat foarte
din cele mai grele din acea vreme, mă gân- mulți comandanți: Gherghina, Văleanu,
deam ce se poate întâmpla dacă ajunge acolo. Enache, Stoian. Erau schimbați dacă nu erau
Eram la punctul de comandă, iar Ceaușescu pe plac. Atunci Regimentul 99 avea misiuni și
aștepta sosirea avionului. Comandantul cu parașutiști. De câte ori plecau, mă anunțau
aviației, generalul Niculescu, mă întreabă: ,,- și pe mine. Din colegialitate. Vezi că plec la
Ce stai așa reținut? Tu știi ceva!”. Buzău și am traseu încolo. Mă pregăteam pen-
Când a aterizat s-a dus până la capătul pistei, tru cazul în care Baștan făcea o întorsătură și
a venit dinspre șosea și de acolo nu a rulat ateriza sau lansa oameni pe aerodrom prin
înapoi pe breteaua de rulare ci pe pistă. Când surprindere. Baștan lua de la noi tot ce avea
a ajuns la locul acela cu necazul, am văzut că nevoie, de la unitatea pe care o comandam și
s-a lăsat roata din dreapta. Atunci i-am spus ținea foarte mult la mine. Îmi spunea: ,,-
generalului: - acolo avem necazuri, s-a lăsat Vezi că vin spre voi” și mă pregăteam și eu
pista. ,, -Cum măi? E făcută de nemți”. S-a întărind paza, mai ales la depozitul de
constatat că într-adevăr s-au înfundat un pic carburanți care era țintă principală.
cauciucurile. În noaptea care a urmat, coman- I – Era știut că domnul general Baștan orga-
dantul aviației a ordonat ca regimentul de niza operațiuni de diversiune, în care infiltra
geniu de la Clinceni să se deplaseze pentru cadre militare care să dovedească sau nu
repararea pistei. Regimentul era și unitate de unele slăbiciuni în sistemul de apărare sau
intervenție. Au venit cu beton care se întărea vigilență. Deci beneficia de avioane cu care
foarte repede să repare pista în acel loc. Lu- realiza desantul. Au fost Li2, IL14, apoi An2,
crarea a fost executată și împreună cu coman- An24 cu trapă și An26 special destinat desan-
dantul am constatat că e în regulă. Avionul în tului.
cauză a plecat fără probleme. Cazuri din astea IA – IL14 a fost ultimul avion care a zburat
de nesiguranță la aterizare au mai fost. special pentru ministrul apărării. Recepția la
I – Avioanele escadrilei speciale erau canto- IL14 o făcea un prieten de-al meu și după ce a
nate la Otopeni și apoi veneau pe Băneasa ieșit avionul de la reparat de la Otopeni, mi-a
pentru zborurile speciale sau erau cantonate spus: ,,-Plec la Sibiu”- știa că sunt de la Sibiu-
pe Băneasa iar Dumneavoastră le ,,Ai ceva treabă?” Aveam copilul acolo,
supravegheați de la Otopeni? băiatul, la bunici. -Ai timp dacă aterizezi
IA – Erau pe Otopeni. Plecarea de la Băneasa acolo, să stai, cât dau o fugă de la aerodrom
era mai comodă pentru conducători. Pentru până acolo? ,,- Da, dar dai și tu ceva de băut”.
noi a fost mai greu cu escadrila. Avioanele N-am dat…era cel mai bun pilot pe atunci..
Regimentului 99 de transport erau cărăușul Am plecat de la comandă fără să spun la ni-
aviației, lansări de parașutiști, curse pentru meni, nimic. Știam numai pilotul, eu și șeful
Tarom. Echipajele erau de la Otopeni, cum ar de Stat major, căruia i-am spus: -Vezi că
fi cazul colonelului Ancuța, mort la Sibiu, a lipsesc câteva ore. Și am plecat în zbor la
mai fost și Brătulescu, nu mai știu când. Am Sibiu. Cum am aterizat la Sibiu, l-am găsit pe
Aeronautica - ARPIA , nr.19, ianuarie, 2020 29