Page 27 - REVISTA ARPIA 23
P. 27

Atât  timp  cât  noi  suntem  preocupaţi  şi       găsit  în  multe  situaţii,  în  ceea  ce  privea
              interesaţi ca Statele Unite să fie sincere în de-  dezarmarea, când totul părea că ajuns la un
              ciziile  lor  şi  aceasta  va  însemna  securitate  impact  de  nesoluţionat.  Delegaţiile  de  la
              naţională şi progress. Acest gănd îl am în mem-    Geneva consumau cafea şi nu mai era nimic de
              orie în toate discuţiile cu partenerii occiden-    făcut.
              tali.  Şi  sunt  sute  de  asemenea  întâlniri.  Eu  Următoarea  situaţie  apare  adesea:  când
              consider  că  orice  altă  abordare  este          discutăm relaţiile dintre ţările noastre, ni se
              periculoasă. Ignorând procesul politic intern,     spune: “Ajungeţi la un accord cu americanii şi
              lipsa  de  voinţă  de  a  lua  în  calcul  interesele  noi vă vom sprijini”. Dar atât timp cât noi am
              americane  în  lume  înseamnă  o  politică         început  să  negociem,  aceştia  încep  şi  ei:  “O
              periculoasă.                                       nouă Yalta”. Pare ceva natural. Mult depinde în
              Şi Statele Unite trebuie să ia în calcul intere-   munca noastră de relaţiile cu aliaţii noştri şi cu
              sele altor state. În acelaşi timp mai există o     ţările nealiniate.
              metodă de a da lecţii, a pune presiune şi de a     Ne vom mişca în direcţia adaptării economiei
              sufoca. Da, mai persistă. Noi toţi cunoaştem       noastre la economia mondială. De aceea con-
              acest  fenomen.  De  aceea,  Eu  aş  dori  să  aflu  sider ca noi să fim parte a sistemului GATT şi
              opiniile Dumneavoastră privind cele ridicate       ai altor organizaţii economice internaţionale.
              de mine. Întrebarea este cum să construim o        Noi credem că aceasta va fi de folos pentru
              punte de legătură între statele noastre – peste    perestroika  noastră  şi  ne  va  permite  să
              râu sau la vărsare? Întrucât a rămas încă sufi-    înţelegem mai bine cum funcţionează mecan-
              cient timp din mandatul preşedintelui ameri-       ismul economic mondial.
              can,  acest  subiect  trebuie  făcut  clar.  Eu    În trecut, Statele Unite luao o poziţie negativă
              apreciez că nu se va realize acest lucru numai     în problema participării Uniunii Sovietice în
              în cadrul unei singure întâlniri. Dar problema     organizaţiile economice internaţionale. S-a ex-
              principală trebuie să fie hotărâtă. Eu repet: noi  primat  părerea  că  participarea  noastră  în
              trebuie să fim clari. Restul sunt detalii con-     GATT ar politiza activitatea organizaţiei. Con-
              crete, specifice, care în finalul analizei vor fi in-  sider  aceasta  ca  o  rămpşiţă  a  vechilor
              tegrate  într-o  înţelegere  reciprocă  asupra     divergenţe.  A  fost  cândva  când  noi  plasma
              problemelor de bază…                               problemele ideologice în faţă. Dar metoda era
              Bush: Sper  că  aţi  observat  că  în  timp  ce  se  folosită şi de americani. Acum timpurile s-au
              derulează schimbările în Europa de Est, Statele    schimbat, există un alt criteriu, alte procese şi
              Unite  nu  s-au  angajat  în  nici  un  fel  să  con-  nu se va reveni la vechile modalităţi de gândire
              damne Uniunea Sovietică. În acelaşi timp în        şi acţiune…
              SUA există lume care mă acuză că sunt prea         Vom opta ca în URSS să existe mai multe forme
              prudent. Este adevărat, sunt un om prudent,        de  proprietate  privată,  iar  rubla  să  devină
              dar nu sunt un laş, iar administraţia mea va       convetibilă.  Perestroika  va  afecta  şi  cadrul
              acţiona pentru a nu periclita poziţia noastră în   funcţional  al  Consiliului  pentru  Asistenţă
              lume. Dar eu am fost sfătuit cu persistenţă să     Economică Reciprocă (CAER) în scopul aduc-
              intreprind  ceva,  de  genul  de  a  urca  Zidul   erii principiilor operaţionale ale organizaţiei
              Berlinului  şi  a  face  declaraţii  publice.      mai aproape de standardele economice mon-
              Administraţia mea, oricum a evitat să intre-       diale, general acceptate.
              prindem aceşti paşi. Noi suntem în favoarea        Despre  America  Centrală.  Noi  vedem  cum
              unei comportament rezervat.                        Dumneavoastră înţelegeţi situaţia din America
              Gorbaciov: ... Vreau să răspund acestor păreri     Latină. Dar nu este întrutotul clar pentru no
              pe care le-ţi exprimat încă de la începutul aces-  ice doriţi de la Nicaragua. Există pluralir’sm
              tor discuţii. Salut cuvintele Dumneavoastră. Le    politic în ţară, sunt mai multe partide politice,
              privesc  ca  o  manifestare  a  voinţei  politice.  chiar mai multe decât in SUA. Iar sandiniştzii,
              Aceasta este important pentru mine.                ce fel marxişti sunt ei? Este de râs! Unde sunt
              Din experienţa mea şi din experienţa de a lucra    rădăcinile problemei? În linii mari sunt prob-
              cu Preşedintele Reagan, eu ştiu cum noi ne-am      leme economice şi sociale. De ce Statele Unite

              26                               Aeronautica - ARPIA , nr.23, mai,  2020
   22   23   24   25   26   27   28   29   30