Page 42 - BASME EM

O ridicau în mâini, se uitau sub codiță atenți și exclamau ca arși: - Oh, e fetiță! Asta se-împuiază! Nu! N-o luăm! Ne ajunge ce avem acasă! Bătrânul era nemulțumit în sinea lui, s-ar fi dat și de trei ori peste cap doar să o știe pe Suflețel bine. Apuse soarele. Moșul se ridică fără speranță și se pregăti de plecare, se duse acasă, îi dădu lăptic cu seringa fetiței, o mângâie și o culcă într-o piele de oaie, în căciula lui aia veche, de astrahan. Înfulecase nițică brânză cu ceapă, cu un crod de mămăligă rece, rămas de la nămiezi, ca să nu doarmă cu burta goală și se lungi în patul cu saltea de paie. Puse capul jos și începu să-și facă planul pentru mâine. Nici nu-și dădu seama când adormi. Se trezi de cu ziuă, la cântatul cocoșilor, cu grijă. Dădu lăptic cățelușei, hrăni câte găini mai avea prin ogradă și pe la ora nouă iar se duse cu ”cadoul” la locul cu pricina. Nu avu prea mult succes nici de data aceasta, ba chiar i-a prins o ploaie rapidă care le-a cam înmuiat oasele. Ajuns acasă s-a doftoricit cum a știut el mai bine și pe comoara lui, la fel. Strănuta Suflețel și-i curgeau ochișorii de credea că o să se prăpădească. Mare tristețe pe bietul om, parcă devenise un om gârbovit și neputincios. Puse genunchii jos, în fața icoanei Fecioarei Maria și se rugă cu lacrimi: - Maica Domnului, Tu ești mamă și cunoști suferința! Ajută-ne și pe noi! Îndură-te de două suflete neputincioase! În mâinile Tale pun viețile noastre! Și înainte cu povestea că de aice mult mai este. Dumnezeu a vrut să trăiască amândoi. Cățelușei i-a luat lapte de măgăriță de la o vecină și după ce a băut trei zile la rând, s-a înzdrăvenit, dar îi mai curgeau ochii. O iubea ca pe-un copil. Peste trei săptămână s-a dus din nou la răspântie cu Suflețel care abia mijea ochii plânși, albaștri ca ai lui și era un pic rotofeie. Căuta un loc unde s-o puie, când văzu că o mașină roșie, frumoasă, străină făcuse pană și s-a dus să vadă cine-or fi și dacă o putea să-i ajute cu ceva pe bieții oameni. Ce să vezi? Descoperi nu fără mirare, când puse cutia jos, că era chiar fiul său, mezinul, cu soția și băiatul lor, Denis, nepotul pe care-l auzise numai la telefon, dar nu-l văzuse niciodată. - Ce să-ți spun, tată? Ce bucurie să te văd! Ne întoarcem din străinătate, că demult plănuisem și nu te-am anunțat ca să-ți facem o surpriză! Credeam că este același drum din copilărie și apăsam pedala ca pe autostradă, uitasem că drumul de țară poate să mai aibă și gropi! Că de!... ”Buturuga mică răstoarnă carul mare.” și groapa neastupată face mașina praf!... Rămăsei cu a mea căruță în drum... Pe cine să iau s-o împingem până-n bătătură? - Ei, hai c-o rezolvăm imediat! Ia vezi, tătăiță, de cutia mea până mă întorc! Îl chem acușica pe al lu’Forțosu și te rezolvă el, că mai cunoaște câte ceva mecanică și știe el ce ”ovăz” 42