Page 43 - BASME EM

să-i dea și ”o țesală” la ai tăi cai putere, străini de meleagurile noastre, de să vezi că n-o mai recunoști. Zis și făcut! Nea Bij-Forțilă s-a bucurat să-și dea examenul vieții lui cu ce învățase la un service din străinătate și să-și facă un renume, dar bucuria cea mai mare a fost a lui Denis, a nepotului moșului, când a văzut ce-i lăsase în grijă bunicul în cutie! O cățelușă urduroasă care, când îl văzu, se dădu de trei ori peste cap și se transformă într-una adorabilă, de care nu te mai puteai dezlipi! Era cadoul perfect, pe care și-l dorise dintotdeauna: o cățelușă mică, maro cu pete albe și negre, parcă era jucăria lui de pluș din copilărie, pe care ani de-a rândul și-o dorise vie! Când nici nu mai spera, și-a primit-o de la bunicul, pe ea, pe Linda cea vie și la fel de drăguță! Din acea clipă au devenit nedespărțiți. S-au dus acasă și până au pus masa să mănânce, Denis a spălat-o, a uscat-o ușor, a mângâiat-o și a răsfățat-o așa cum îi făcea lui mamă-sa când era mic. La fel se bucura și Suflețel, Linda, de bunul stăpân blond, cu ochi albaștrii ca ai bunicului înger. Nora cea tânără a dereticat prin casă, a gătit cum s-a priceput ea mai bine și toți erau fericiți. Câteva zile la rând, înainte de vremea plecării, copilul o ruga pe maică-sa ceva, în șoaptă. Ea îl refuza, dar în ultima zi copilul s-a pus în genunchi în fața ei și cu lacrimi în ochi, în sfârșit, a înduplecat-o să-i ia la ei și pe bunicul neputincios, și pe cățelușa cea drăgălașă, cu ochi negri ca mărgelele, ca să fie frații lui pe care nu i i-a făcut când a fost mic. A înduioșat-o și a convins-o acest ultim argument al fiului său. Au făcut bagajele și într-o zi de vineri i-au adus la casa lor. Lindei i-au cumpărat tot trusoul necesar unei cățelușe, pe bunic l-au dus la medic și l-au tratat, dar cel mai mult i-a alinat și întinerit sufletul iubirea familiei redată de Dumnezeu. Erau bucuroși cum n-au visat ei niciodată să trăiască ca în rai, cu dragoste și înțelegere. Îl răsplăteau pe copil în felul lor, Suflețel-Linda se gudura la picioarele lui, da din codiță și se dovedea a fi un prieten cuviincios, iar bunicul îi povestea cu drag despre moșii și strămoșii lui deveniți acum istorie. Cei trei - Denis, Linda și Bunicul - au devin de nedespărțit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și poate mai trăiesc și astăzi. Eu încălecai p-o șa și vă spusei vouă povestea Cățelușei Lindei așa, încălecai pe-o lingură scurtă să trăiască cine ascultă! 43