Page 10 - ARMONII Nr.2 Seria IV iulie-decembrie 2011

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL ,,GEORGE ENESCU”

ceea este grav, întunecat, fioros. Interludiul orchestrei ex- pedală ritmată de viori şi cu un fragment scurt la contra-
primă lupta omului împotriva destinului implacabil. Motivul başi, iar cornul reaminteşte motivul paricidului, continuat
paricidului, la fagot, domină atmosfera celor trei drumuri. apoi de cor, în pianissimo). ,,Scena dublei mărturisiri” (a Io-
Sunt ucişi Laios şi cu trei slujitori. Œdip, eroul modern e- castei şi a păstorului) îi deschid definitiv proporţiile nenoro-
nescian, e răzvrătit, contracarând forţa zeilor prin puterea cirii în care se află. Phorbas îi aduce noi detalii, apoi este
sa; el, cel năpăstuit de zei, aruncă blesteme asupra lor. confruntat cu păstorul; scena e foarte încordată, dominată
Groaza şi mila domină, muzical, tabloul şi acest efect se va de motivul paricidului, repetat în diverse moduri. Iocasta se
răsfrânge asupra actelor II-III. sinucide, iar Œdip îşi scoate ochii; mulţimea ţipă lung, dar

Tablul III, printr-un Interlude d'Orchestre, îl poartă pe momentul este redat prin acorduri ale câtorva instrumente,
Œdip la porţile Tebei. Motivul destinului devine lent tema pe un fond grav, de tristeţe maximă. Œdip începe să devi-
tainică a sfinxului, susţinut de contrabaşi, trompete şi trom- nă şi el profet: ochii închişi afară se deschid în interior şi
boni cu surdină, în pianissimo, apoi continuat într-un ritm viaţa lui se va hrăni din altă lumină. El pleacă împleticin-
mai alert de suflătorii la instrumente de lemn, însoţiţi de du-se către alte meleaguri, fiind sprijinit de Antigona. Sufe-
trompete. Œdip soseşte la Teba, cântând o emoţionantă rinţa pare că se risipeşte lent; ura de sus şi zbaterile pă-
melopee, dominată de o terţă mică descendentă, specifică mânteşti s-au domolit; sufletul trudit de atâtea solicitări ur-
muzicii greceşti vechi. Paznicul îi arată Sfinxul care îi sfâşie mează să-şi găsească limanul doar în lumina lăuntrică.
pe tebanii ce nu pot să-i descifreze întrebările enigmatice şi Acest act se încheie printr-un amplu şi emoţionant pianissi-
îl anunţă că salvatorul cetăţii din ghearele Sfinxului va de- mo în care acordurile şi apoi unisonul par să stingă suferin-
veni regele cetăţii şi se va putea căsători cu regina văduvă, ţa şi uitarea.

Iocasta. Œdip e gata să se lupte cu Sfinxul (denumirea lui Actul IV încheie opera. Cele 10 secvenţe ale epilogu-
antică - ,,la Sphinge”). La Sphinge îi cântă o melodie elegi- lui sunt plasate în Colonas, conform unei adaptări după
acă, tulburătoare şi nefirească: totodată, îi şi atrage pe mu- cea de-a doua piesă a lui Sofocle: Œdip în Colonas. Aici
ritori, îi şi sperie (,,Je t’attendais… Aux demeures sans voix domneşte regele Teseu care ştie despre toate chinurile lui
de mon rêve éternel, je t’attendais; de toutes mes victimes, Œdip. Îl primeşte şi aici Œdip îşi va găsi iertarea Zeului,
tu seras la plus belle, je t’attendais…”), insistând asupra urmând ca să-şi afle tot aici odihna veşnică. Dinspre Teba
forţei destinului. Dar, pe motivul victoriei omului, uşor modi- îi vin veşti neplăcute fiindcă fii lui (Polinice şi Eteocle) duc
ficat, Œdip îi strigă tare, stăpân pe sine: ,,Omul este mai un război fratricid. El nu se implică în acest crud şi inutil
puternic decât Destinul!” Ekhidna, fiica destinului, trece re- război. Apoi, vocea eumenidelor îl cheamă spre locul său
pede prin spasmele morţii: ,,Vois, je meurs, mon enfant, / de veci, însoţit fiind de Antigona până în apropiere. Doar
Pour ta honte ou ta gloire. / L’avenir te dira si la Sphinge en Teseu trebuie să fie singurul martor la moartea sa: ,,Et
mourant, / Pleure de sa défaite ou rit de sa victoire!” Moar- maintenant, Thésée, suis-moi dans le feuillage qui doit
tea Sfinxului este redată de G. Enescu printr-un pasaj so- sanctifier mon chemin sans retour… Mes yeux vont se ou-
nor inimaginabil, unic în muzica lumii. Urmează scena marii vrir pour mon dernier voyage; moi que l’on conduisait, je

bucurii în care poporul teban cântă ca să preamărească conduis à mon tour… Suis-moi parmi les fleurs, les mou-
gloria lui Œdip şi, în strigăte de mare fericire, îl proclamă sses et les lierres; suis-mois parmi les voix des sources
regele Tebei şi soţ al Iocastei. Tabloul e grandios, dar, vai, printanières; je marcherai serein vers mon heure dernière,
vorbele lui Tiresias se mai împlineau încă o dată. Câteva et je mourrai dans la lumière...» Fragmentul final, prin moti-

măsuri din destinul ameninţător, reluat din debutul preludiu- vul destinului, sugerează mântuirea eroului. Se aude un
lui din actul I, îi însoţesc pe ce doi: rege-regină / mamă-fiu. amplu pianisimo în interpretarea gravă al orchestrei...
Apoi, curge acest final măreţ, apoteotic, susţinut muzical
de trei coruri şi de orchestră, apreciat de cunoscători drept CONCLUZII...

momentul muzical de vârf al operei. Œdip-ul enescian, ca şi cel al lui Sofocle, exprimă

Actul III continuă să releve triumful eroului, biruitor condiţia umană marcată de fatum. Desigur, un Œdip mo-
(temporar?!) al Destinului. Urmând textul lui Sofocle (cu dern luptă altfel decât Œdip rege fiindcă destinul este per-
mici modificări), acţiunea se desfăşoară după mulţi ani, ca ceput altfel: de la a fi învins, la a fi învingător. Ideea trage-

rege al Tebei, ca soţ al Iocastei şi ca tată-frate al celor pa- diei enesciene este că trupul poate fi păcătos în anumite e-
tru copii (Polinice, Eteocle, Antigona, Ismena). La contrafa- tape ale vieţii, dar sufletul din el se poate mântui.
got, motivul destinului, din preludiu, este transpus în tonali- Într-o lume din ce în ce mai globalizată, condiţia uma-
tatea tristă de mi minor, care vesteşte noi nenorociri pentru nă trece prin noi provocări, iar destinul luptă să-i stăpâ-
cetatea Tebei. Ciuma face ravagii şi nu se cunosc cauzele. nească pe oameni în alte chipuri.
Œdip este gata să meargă până la capăt pentru aflarea a- În fond, cititorul sau melomanul, azi, poate fi un Œdip
devărului. Tiresias îi spune groaznicul adevăr, susţinut de o mai mult sau mai puţin sofoclean sau enescian…

Seria a IV-a * Nr. 2 * iul. – dec. 2011 * Armonii * 8 * Armonii * iul. – dec. 2011 * Nr. 2 * Seria a IV-a