Page 53 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 326

În buzunarul serii, limbajul plutește – un virus cosmic,
Semințele lui necunoscute aduse pe aripile cometelor
tăcute.
Se prinde de oameni precum lumina stelelor de coroanele
copacilor nopții,
Învârtind orbite în miniatură, într-un dans tăcut,
pe bolta ce găzduiește gânduri în rătăcire.
Omul, biții și pixelii săi împrăștiați prin univers odinioară,
Artefact viețuitor, forjat pentru salturi printre galaxii
îndepărtate.
Ne-am jucat cu atomi și cu stele, mâinile noastre desenând
în vidul negru,
Cadranul ancestral al călătoriilor prin încăperi cu aer de
vis și materie întunecată.
Fiecare cuvânt, o navă în curs de lansare, gândul-pilot,
pionier în vastul cerului,
Vorbele - ecouri ale unei muzici pierdute în spațiu, armonii
ce traversează neauzite.
Simțim cum mii de voci antice ne trec prin timpul subțire,
Străbătând constelații de semne, cartografii ce punctează
celelalte nașteri și morți.
Uităm că suntem pământeni, născuți din cositoarea de stele,
praf îngemănat cu infinitul,
Lingușind cerul cu vocabularul nostru, respirând vidul ca
vinul,

52