Page 57 - VOLUMUL 7

DINCOLO DE REAL – vol 7-

POEM 328

În odăile nesfârșite ale vremii, susurul celest se prelinge ca
argint lichid,
Sufletele-ncleștate-n carne sunt lumânări sfinte în altare de
taină.
Treceri fantastice, poteci umbrite, unde se strecoară șoapte
de divinități tăcute,
Ele se aprind și re-aprind în mângâierea blândă a lumii
nevăzute.
Ca raze ce se frâng în cristalul abisului, prelingându-se în
jocuri de lumină,
Sufletul meu, călător prin stele cenușii, se leagănă în
rătăcirea mistica din veșnicie.
E un panteist părăginit printre templele uitării, un
alchimist al visului pur,
Transmutând întunericul din jur în alchimia de aură a
zorilor nesiguri.
În câmpia gândului ascetic, se înalță solemn ca o rugăciune
mâhnită,
Sufletele sunt magicieni care-și trec flacăra, de la un destin
la altul înțelept.
În plasele cosmosului, se învârt, dansând într-o simfonie
mută,
Îngerii trec pe lângă ei, înmărmuriți, de o frumusețe ce se
refuză a fi deslușită.
Ne dorim să fim fulger în noapte, să spintecăm umbrele și
păcatul,
56