Page 119 - VOLUMUL 3

DINCOLO DE REAL – vol 3-

POEM 144

A crea artă înseamnă a dansa cu nevăzutul și eterul,
O călătorie mistică, o enigmă chiar și pentru creatorii ei.
Poeții simt asta profund,
O diferență pe care încă nu o pot defini, o aură nespusă.
În ei, emoțiile fierb într-un cazan vast,
Fiecare rană pe care o poartă, fiecare bucurie trecătoare,
devine amplificată,
Totul aduce durere. Totul.
Ei traversează această lume ca vase de fragilitate,
Suflete supersensibile plutind într-un tărâm al banalului.
Banalitatea se dizolvă în fața privirii lor fermecate,
Ei văd realitățile spectrale, aud șoapte în tăcerea celestă.
Alții merg mai departe, dar ei rămân în liminal,
Ținuți de gravitatea viziunilor nevăzute de ochii obișnuiți.
Inimile lor sunt mări furtunoase,
Vârtejuri emoționale pe care alții nu le pot înțelege.
Izolează, înlănțuie, încapsulându-i în luminescență solitară,
Totuși, această strălucire adesea pare prea grea pentru
formele lor delicate.
Frumusețea brută pe care o percep, neatinsă de banalitate,
Este atât un dar strălucitor, cât și o povară zdrobitoare,
Această hipersensibilitate este cheia către divin,
Dar poate fi și un blestem care închide sufletul.
În venele lor curge râul luminos al inspirației,
Totuși, acesta despică existența lor, un cuțit cu două tăișuri,
binecuvântare și pericol.
118