Page 117 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 89

Paradisul poate fi acel moment când ne întoarcem în trecut,
Și descoperim că frumusețea sa a existat, în ciuda prezenței
noastre,
Un timp în care plecarea noastră dezvăluie splendoarea,
ascunsă sub vârtejurile umbrelor,
Am rătăcit prin labirintul vieții, iar acum, o lumină
străpunge norii melancoliei.
În aleile amintirilor, pașii noștri erau ecouri de umbre
nocturne,
Frumusețea trecea pe lângă noi, nevăzută, asemenea unei
flori de noapte deschizându-se în taină,
Cu ochii închiși, contemplăm trecutul prin văluri de vis și
necunoscut,
Ne întrebăm: au fost acele clipe cu adevărat magice, într-o
tăcută strălucire?
Uitarea țese corzi invizibile, un cântec mut al anilor risipiți,
Fiecare amintire o notă într-o simfonie a destinului
enigmatic,
Și acum, absența noastră dezleagă farmecul ascuns în
timpuri trecute,
Paradisul, un tablou încuiat, devine frumos pentru că noi
nu mai suntem acolo.
Haine vechi păstrate în lăzi prăfuite, impregnate cu arome
de vremuri uitate,
Fiecare fir de praf, o stea căzută pe un cer de doruri
prelungite,
Acum vedem clar, în lipsa noastră, cum toate acele clipe se
reîntregesc,
Fragmente magice unite într-un univers de umbre și lumini
palide.

116