Page 120 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

Inspir aerul misterios, simt că mă sufoc într-o vrajă,
Nimic nu rămâne intact, totul freamătă în dansul umbrelor
antice.
Când pleci spre alte tărâmuri neumblate, necunoscute,
Lumea se destramă în fața mea, vitralii de vis spulberate,
Mâini călite pe pluguri uitate, răni încrustate timpului,
Tratatul rupt, jurămintele ascunse sub nisipurile
eternității,
Țevi crăpate, uneltele zdrobite sub greutatea secolelor,
Oameni întregi doar în legături neiertate de fantome antice,
Câinele negru urlă, broasca șamanică murmurat-a
rugăciunea,
Totul e un labirint de umbre și ecouri pierdute-n zori
abisali.
Pe cerul nopții, visele sunt sculptate în imagini de cristal
frânt,
Fiecare pas, o ecuație a destinului nerezolvată,
Fiecare cuvânt, o navă fantomă pe mările întunericului,
Într-un tablou sublim, redus la tăceri mitice.
Această lume, învăluită în vise fragmentate de stele
căzătoare,
Unde fiecare fir narativ se descompune într-o simfonie
mută,
Un joc cosmic de scene pierdute-n vrăji surde,
O lume a poeziei magice, unde totul e despicat în somnuri
înflăcărate,
Și unduirile întunericului dansează melancolia într-o
simfonie infinită.
Astfel, mă întorc iarăși în visul căutărilor nesfârșite,
Printre acele fărâme vechi și ecouri de tăceri,
Unde fiecare fragment se pierde într-o poveste de iubire
stelară,

119