Page 119 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 90

Prin liniile frânte ale destinului, corzile sfărâmate ale
timpului se dezvăluie,
Firul sorții se rupe, arcurile veșniciei se destramă tăcute,
Idoli căzuți, chipuri marmoreene sparte sub greutatea
eternității,
Oamenii dormind în paturi de umbre, înșirați în șoapte
nerostite,
În această lume, unde visul și realitatea dansează într-o
simfonică uitare,
Descrierea se pierde în spirale de mister, umbrele devin zei
ai melancoliei.
Sticle zdrobite, farfurii spărgându-se într-un mozaic de vise
neîmplinite,
Comutatoare ce nu mai conduc electricitatea speranțelor de
mult uitate,
Porți ruginite deschizându-se spre necunoscut, chemarea
eternului,
Vase crăpate, suflete despărțite plutind pe râuri de timp,
Străzile devenind cimitire ale visurilor, un altar pentru
inimi zdrobite,
Cuvinte frânte, promisiuni ascunse sub lumina lunii pale,
Totul se destramă, ecou pierdut în profunzimile taciturne.
Fiecare oprire mă poartă într-un trecut amorțit,
Altceva dorit cade în abisul amintirilor, un alt vis
scufundat,
Foarfece zdrobite, unelte ruginite,
Buclele destinului despletite, legile divine destrămate,
Trupuri zdrobite, oase arse sub lumina apusului vibrant,
Voci înecându-se în telefoane eterice, un cântec stins de
sirenă,

118