Page 114 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

Sărută-mi verdele din pădurea adâncită-n ochii tăi,
albastrul imens al cerului tău să nu mai plângă
pentru că inima ta urlă pentru mine,
iubirea asemeni, să ne fie eternă și fără suflare.
Și când tremură extazul sub clarul lunii plecat,
când zorile se gata de drumuri nesigur,
tu ești inima ce n-am avut,
căderea fiorilor mei, frunzele căzând.
Pune-mi pe tâmple petale de roze
roșii ca sărutul tău, ce-mi arde trupul
și mă sting în dulcea apă a buzelor tale,
ale tale brațe, nemărginirea mea.
Cântă-mă fără cuvinte, chiar și în șoapte și urlete mute,
iubește-mă nebun, în fluxul amintirilor dulci,
căci tu ești dragul meu,
și cel mai frumos trandafir, îmi ești îmbrățișarea.
În fiecare ritm s-așterne o lacrimă,
și o licărire se naște în lumina serii,
iubește-mă necuminte, etern în vis,
întipărește-mă în inima ta oarecare.

113