Page 115 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 88

În noaptea ce înghite distanțele cu un foșnet de aripi,
Mă las purtat pe întinderile vastelor vise de șoapte,
Căutând sfânta luminiță în pânzele destinului,
Pe marginea acestui abis al melancoliei ce mă învelește.
Stau pe malul gândurilor, ca un naufragiat al propriei
conștiințe,
Și privesc în adâncul apei ce reflectă umbre de neliniști,
Strofe nescrise de poezie curgând ca nisipul printre degete,
Încerc să mă agăț de liniile fine ale sensului ascuns.
Poate că adevărul rezidă în aceste momente fragile,
Unde scopul nu este altceva decât să continui să respiri,
Să înot prin valurile nesfârșite ale vieții,
Până când trupul meu obosit va cere somnul etern al
apelor.
Dar eu nu caut moartea, chiar dacă o îmbrățișez cu gândul,
Nu vreau să mă înec în uitare, ci să dansez pe suprafața
frământată,
Ca o barcă pierdută, balansând între dorință și disperare,
Plutind pe marea transformării până la marginile
existenței.
Rostul meu este să pătrund în profunzimea fiecărui
moment,
Să respir aerul sărat al realității și să îmbrățișez iluziile,
Să transform fiecare clipă de agonie într-un strop de
poezie,
Și să îl las să picure, dând viață unui ocean al nesfârșirii.
114