Page 111 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 86

În regatul fărâmițat al încrederii și inimilor frânte,
Amorul suferă, hrănindu-se din enigme.
Ea, o constelație fragilă cu inima crăpată,
Rămânem așa, căutând infinitul în colțuri de vis.
Un balet al umbrelor încrederii, valuri de neliniști,
În liniștea cosmosului, emoțiile cresc ca stele căzătoare.
O minte odinioară aureolă, acum un vortex tulburat,
Iubirea străbate furtuna de lumină și praf de astre.
Ecouri de remușcări, chemări adânci din eternitate,
Un dor de vindecare, timp țesând pe aripi de neant.
Ea, odată zeiță a zilei, acum o enigmă fragilă,
O iubire forjată de necunoscut, fără lanțuri ale destinului.
Greutatea nebuniei mele, un colos de foc ascuns,
Dar între cioburile rămase, iubirea umblă precum un
freamăt de lună.
Un nebun, un alchimist pierdut în labirinturi, căutând
izbăvirea,
În ruinele credinței, speranța se naște ca o flacără de aur.
În abisul întunecat, o frântură de lumină magică,
Să readucem încrederea, inimile ce încă șoptesc.
Căci în fractură, iubirea urzește ca un vis astral,
Un fir nesfârșit, țesut din mantia stelelor și eternitatea
aleasă.

110