Page 107 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 84

În veșmântul loialității, odată am șoptit,
Dar fiecare iubire, în timp, s-a înfrânat.
Fericirea, o relicvă vânată în zadar,
În căutarea sensului, viața a devenit amară.
A fi normal, o iluzie ce se risipește,
Sigur de ce nu voiam, dar nesigur ce poftesc.
Gustul sorții pentru necazuri, adânc și nesfârșit,
O călătorie printre umbre, secrete ascunse-n asfințit.
Incertitudinea intereselor, un dans de enigme,
Viața îmbrățișată, ca într-o vrajă de nalbă.
Dumnezeu sau iluzie, alegerea învăluită-n ceață,
În fața morții, fără teamă, doar speranță.
Când și cum, doar umbrele știu,
Motive împletite, motive să viu.
În abisurile conștiinței, freamătul nopții dansează,
O tapiserie de dureri, în tăcerea vocii se veghează.
În păduri de mister, printre stele cugetătoare,
Sufletul meu se ascunde, singur, visător și temător.
Trecut și prezent, într-un șuvoi continuu se împletesc,
Gândurile vieții mele, într-un vis nesfârșit se rotesc.
Un râu al amintirilor, în adâncurile nepătrunse de dorință,
Dragostea mea pierdută, în ceața unui vis de conștiință.
În noaptea mistică, umbrele dansează,
Reflectând vise fragile, în valsul lor se botează.
Un continuum de smarald, prin oceane de melancolie,
Iubirea mea rătăcită, chemând în absență și solitudine.
106