Page 113 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 87

Iubește-mă-n lume de vise străvezii,
unde umbrele își țes ale lor povești sub clar de lună
tremurând,
în liniștea nopții din pădurile ascunse.
Ecoul se pierde, trist și fermecat, dincolo de timp,
undeva în univers, linia fină dintre dorință și realitate.
În mocirla ceasului târziu,
un tumult se naște în piept,
gânduri revărsate, tulburi și calde,
ca râu de stele ce curge-n neant,
unde amintirile arde-n tăceri iscate.
Iubește-mă adânc, până la rădăcina
fiecărei stele căzătoare,
fură din cerul nopții cuțitele de lumină
și învăluie-mi sufletul tău aruncat în marea nesfârșită,
căci fără mine, și astrul e doar o altă frunza căzătoare.
Prinde-mă printre delicatele așchii de rouă,
sub cortul alb al nopților de vară,
unde numai tu, și numai tu, poți citi stigmatele
serilor plânse, viselor învechite,
ce ți le-am scris cuminte, pe tatăl pânzei întins.
Călare pe râuri de smarald și topaz,
te-am căutat, absentă și prea prezentă
în fiecare scânteie a universului nostru limitat,
unde cântecul vântului intră prin crăpăturile timpului,
și înflorește amintirile, ca niște sălcii înflorite în beznă.
112