Page 41 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 62

Religia este doar un scut fragil,
Pe care omul îl ridică în fața întâlnirii copleșitoare cu
Dumnezeu,
Un refugiu construit din rugăciuni sfinte și temeri
ancestrale.
Simt fiecare zid al credinței ca pe o țesătură veche,
Punctată de stele ce își spun poveștile lor tainice,
Un evantai de speranțe și vise întrepătrunse,,
Sub cerul infinit al sufletului, navighez printre dorințe și
frică.
În fluxul de conștiință, gândurile mele se contopesc cu
eternitatea,
Unde timpul devine un râu ce curge prin infinitul ființei
mele,
Și în fiecare ondulație a apei sacre, simt prezența divină,
O lumină ascunsă în umbrele credinței mele tremurătoare.
Religia, o poartă între omul limitat și nemărginirea divină,
Este cortina închisă, ce ascunde spectacolul cosmic,
O punte de cuvinte sacre și ritualuri mistice
Ce leagă pământul de cerul infinit al cunoașterii.
Mă gândesc la copleșitoare întâlnire cu Dumnezeu,
La acel moment când toate măștile căzute revelează o
prezență totală,
Un adevăr mai strălucitor decât soarele, ce arde,
Însă religia este umbrela sub care mă ascund de acest foc.
În umbrele templului, aud zgomotul pasului divin,
40