Page 40 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

Poemele mele sunt amulete ce apără sufletul de rănile vieții,
Cu fiecare cuvânt, deschid ferestre spre noi orizonturi,
O lume în care rănile devin semne sacre,
Și suferința se prefacă în simfonii de o armonie
necunoscută.
Îmi port cuvintele ca pe un scut împotriva timpului și
uitării,
Fiecare vers, o flacără ce arde în adâncul nopții,
O lumină ce călăuzește prin întunericul dens al neființei,
Fiecare rană scrisă este o vindecare neterminată, o căutare
nesfârșită.
În fluxul conștiinței, fiecare strofă este o catedrală de
adevăruri fragile,
Unde fiecare rană se transformă în artă, fiecare durere se
preschimbă în frumusețe,
Un joc al umbrelor și luminii, unde descopăr cine sunt,
Și unde, cu fiecare cuvânt scris, rănile mele devin surse de
lumină.
Un poet își poartă opera în locul rănilor,
Un testament al luptei și al victoriei în ciuda durerii,
O tapiserie vie a sufletului său, unde fiecare fir este o
poveste,
Și astfel, în fluxul nesfârșit al gândurilor și sentimentelor,
Cuvintele mele vor continua să danseze în eternitate,
Emblema unei inimi ce a ales să transforme rănile în
lumină,
Și suferința într-un cântec nesfârșit al vieții.

39