Page 90 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

O imagine distorsionată a ceea ce doream să fiu.
Sub lumina clar-obscură a stelelor, mă întreb mereu,
Dacă dragostea ta a fost vreodată a mea sau doar un ecou,
Un cântec vechi ce rezonează din străfundurile ființei mele,
Privirea ta, un felinar în noapte, ghidând pașii mei spre un
necunoscut.
Stăteam pe marginea prăpastiei dintre vis și realitate,
Unde iluziile se contopesc cu lumea tangibilă,
Căutând răspunsuri în adâncul ochilor tăi,
Dar ce am găsit a fost doar propria mea reflexie, un puzzle
nefinit.
Te priveam ca pe o hartă a tuturor tainelor mele ascunse,
Fiecare zâmbet, o direcție către inima mea,
Dar în acest labirint al emoțiilor, m-am pierdut,
Întorcându-mă mereu la punctul de plecare, la mie însumi.
Îmi întorc privirea spre cerul înstelat, căutând alinare,
Dar răspunsurile nu vin niciodată din afara,
În ochii tăi, am văzut un univers, dar era doar reflexia mea,
Privirea mea, adâncită în misterul propriei existențe.
Și astfel, învăluit în ceața melancoliei,
Îmi dau seama că dragostea ta nu a fost niciodată a ta,
Ci doar o parte din mine, reflectată în adâncul ochilor tăi,
Un vis frumos, o fantezie în care am ales să mă pierd,
Zbor printre stele, căutând fără să găsesc,
Întotdeauna la răscruce, întotdeauna revenind la sine
însumi.

89