Page 91 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 78

Câteva ființe nu aparțin nici societății, nici visului,
Ele aparțin unui destin izolat, unei speranțe necunoscute.
Actele lor deschise par anterioare primei învinuiri a
timpului și nepăsării cerurilor.
Nimănui nu-i trece prin minte să le angajeze.
Viitorul se topește în fața privirii lor.
Sunt cei mai nobili și cei mai tulburători.
Unii dintre aceștia au fost forțați în acel destin fără nicio
alegere a lor.
Acum sunt mai ales invizibili și neglijați de societate, ca și
cum nu ar exista.
În fluxul conștiinței, îmi vine în minte imagini dintr-un alt
plan,
Un loc unde timpul și spațiul devin nisipuri mișcătoare,
Unde ființele, cu umbrele lor lungi și chipurile neclare,
trăiesc pe marginea realităților, între lumina visului și
întunericul nepăsării.
Născuți în taina necunoscutului, destinați să rătăcească
într-un univers de neînțeles,
Fiecare pas al lor este o notă într-o simfonie cosmică,
O muzică a tăcerii, necântată, dar prezentă în fiecare colț al
existenței.
Societatea trece pe lângă ei ca vântul printr-o pădure
adormită,
Șoptind întreaga lor esență, ignorându-i, ca și cum ar fi
umbrele nopții.
90