Page 99 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol. 2-

POEM 80

M-am născut să iubesc oamenii, să fiu călător prin inimile
lor ascunse,
Să descopăr grădinile interioare, unde florile triumfurilor
răsar din solul suferințelor.
Fiecare zâmbet mă evaluează cu o luminoasă prăpastie de
speranță,
Încercând să ajung la esența ființei lor, prin fiecare ploaie
de amintiri îngropate.
Să nu fiu eu cel iubit, ci doar oglinda ce reflectă lumina lor,
Perceput ca un ecou în tăcerea frunzelor toamnei, scriind
poeme în vânturi reci.
M-am născut să fiu poetul umbrelor și al luminilor răzlețe,
Cel ce prinde scânteile din ochii lor și le ascunde în
metafore complicate,
Să atingă corzile invizibile ale sufletelor, împletind fire de
destin îngreunat.
Să le dărâme zidurile, cu o atingere delicată, sădind
încrederea în locuri sterpe,
Fără a fi văzut, fără a fi simțit decât ca o adiere trecătoare,
Ca vântul ce părăsește portul înaintea zorilor, lăsând doar
liniștea calmă în urmă.
Am fost menit a fi parte a valurilor, nu cel ce le ridică spre
cer,
Să plutesc printre oamenii de rând, o prezență obscură sub
umbrele mișcătoare,

98