Page 37 - DINCOLO DE REAL

DINCOLO DE REAL – vol 4-

POEM 161

Sub șoaptele amurgului blând, unde umbrele își țes
misterele,
Există o parte din mine ce rătăcește departe, un peregrin în
tărâmuri nevăzute.
Adevăratul meu sine, un spirit eliberat de timp sau legături
pământești,
Plutește prin ecourile viselor uitate și cerurile necercetate.
Această esență a mea lasă urme în îmbrățișarea nopții de
catifea,
O șoaptă în vânt, o privire fugară de har ethereal pur.
Călătorește prin peisaje de speranțe uitate și stele străvechi,
Dincolo de atingerea limitelor muritoare, unde cicatricile
iubirii eterne.
Într-o altă lume, ea zăbovește în pajiștile gândurilor
nenăscute,
Dansând cu fantomele dorințelor, al luptelor fierbinți
purtate.
În tărâmuri unde tăcerea vorbește și umbrele poartă o
lumină blândă,
Esența mea găsește solitudinea sa, zborul său tandru și fără
sfârșit.
Nu are nimic de-a face cu viața banală pe care o duc,
Căci în acest plan mistic și îndepărtat, nu există timp, nici
nevoie.
Ecourile râsului meu, strălucirile lacrimilor mele,
Locuiesc în acest loc nemărginit unde durerea dispare.
36